În perioada 31 martie – 02 aprilie, poliţiştii din judeţul Bihor vor intensifica acţiunile ce vizează prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor.
Astfel, peste 300 de poliţişti se vor afla în stradă, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică, precum şi în proximitatea lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestor sărbători.
„Poliţiştii bihoreni vor acţiona în sistem integrat pentru combaterea infracţionalităţii stradale, a furturilor de şi din autoturisme, din buzunare, a tâlhăriilor, precum şi pentru identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii. La bisericile şi lăcaşele de cult de rit catolic se vor desfăşura şi în acest an slujbe şi ceremonii religioase, manifestări la care se estimează un aflux sporit de credincioşi, iar în zonele adiacente bisericilor se preconizează o mare aglomerare cu autoturisme”, a explicat comisarul IPJ Bihor, Alina Dinu.
Pentru fluidizarea traficului rutier, înainte, pe timpul slujbelor şi după terminarea acestora, poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor vor supraveghea şi dirija circulaţia pe principalele artere din localităţi.
Patrule ale poliţiştilor rutieri vor fi prezente pe toată durata sărbătorilor de Paşte de rit catolic şi de Florii pe drumurile naţionale, judeţene şi pe principalele artere din Municipiului Oradea, pentru siguranţa traficului rutier, respectarea normelor de circulaţie şi pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!