Ca să combată Covidul, polițiștii din Bihor, de la Poliția Transporturi, au coordonați de Direcția de Poliție Transporturi, au făcut miercuri razii pentru creșterea gradului de ordine și siguranță publică și pentru verificarea respectării regulilor pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2. În acțiunea desfășurată de polițiștii bihoreni din cadrul structurii de poliție transporturi au fost angrenați și reprezentanți ai CFR Călători.
[eadvert]
Echipele de control au efectuat verificări în 12 trenuri de călători și în cinci stații de cale ferată, ca să fie siguri că se păstrează măsurile de siguranță sanitară în rândul călătorilor. Au fost legitimate 42 de persoane, iar pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea de mască) au fost date 12 sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 4.300 de lei.
Poliția transmite mesajul de la CRF: „CFR călători face apel la călători să NU urce în tren, dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizații.
Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente/autorizații și pentru a putea fi, astfel, dimensionată cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor procurarea biletelor din timp”.
Polițiștii zic că este important ca pasagerii să evite aglomerația și să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. Dacă vor face rezervări din timp, se pot suplimenta în mod operativ trenurile, înainte de plecare.
Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare., au mai transmis polițiștii.
Trimite articolul
XCand am venit acum cateva saptamani cu trenul nu avea absolut NIMENI masca pe fata si controlorul se plimba flexat printre oameni, ba avand masca pusa, ba cu masca jos. Eu si inca o persoana am fost singurii cu masca pusa, asistand uimiti la atitudinea tuturor celor din tren.