Valul de concedieri ce va trece peste angajaţii MAI nu îi sperie pe poliţiştii bihoreni, chiar dacă sunt unii care ar putea cere pensionarea anticipată. Conform conducerii Biroului Teritorial Oradea al Sindicatului Naţional al Politistilor şi Personalului Contractual un au fost înregistrate cereri de pensionare.
„Legile 244 şi 26 nu au intrat în vigoare şi până la acest moment nu s-au înregistrat solicitări de pensionare anticipată din rândul poliţiştilor bihoreni. Probabil, după punerea lor în aplicare, s-ar putea să apară cereri din partea colegilor care au acest drept. Oricum numărul celor care ar putea beneficia de această prevedere este foarte mic. Colegii mei sunt în aşteptare pentru a lua o decizie”, ne-a declarat Dorin Gorcea, perşedintele biroului local al SNPPC.
Concedieri puţine la politie
Conform conducerii Inspectoratului de Politie al Judeţului Bihor, comisarul şef Adrian Bucur, numărul celor care vor fi concediaţi este relativ mic. Astfel, din cei circa 1300 de angajaţi ai Politiei Bihor vor fi disponibilizaţi în jur de 40 de oameni.
Bucur a subliniat însă că din acest total, doar 1% vor fi din sectorul operativ, restul angajaţilor disponibilizaţi alegându-se din serviciile de logistică care au rezultate slabe la serviciu. „Sistemul operativ nu va fi afectat, iar cetăţenii nu au de ce să se teamă!”, a spus inspectorul şef.
Şeful IPJ Bihor a explicat că practic în fiecare an un număr similar de poliţişti părăsesc Politia Bihor de bunăvoie şi prin urmare această disponibilizare nu va fi deloc de proporţii, aşa cum s-ar crede privind cifrele anunţate pe plan naţional (9.000 – 10.000 de disponibilizaţi). Motive de îngrijorare pentru pierderea locului de muncă au, în opinia şefului Politiei Bihor, doar acei poliţişti care nu se achită onorabil de sarcinile de serviciu.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!