Scopul acțiunii a fost de a preveni victimizarea cetățenilor prin accidente rutiere produse pe fondul oboselii la volan și prevenirea victimizării acestora prin diferite tipuri de infracțiuni.
[eadvert]
Astfel, polițiștii rutieri bihoreni au oprit în trafic autoturismele care au intrat în țară dinspre P.C.T.F. Borș, pe Șoseaua Borșului, înainte de intrarea în municipiul Oradea, iar polițiștii de prevenire bihoreni, polițiștii de frontieră și jandarmii bihoreni i-au servit pe conducătorii auto cu apă și cafea, oferindu-le astfel prilejul de a se revigora înainte de a-și continua călătoria.
Totodată, polițiștii de prevenire bihoreni au discutat cu cetățenii români și străini care au intrat pe teritoriul României, i-au sfătuit să aibă grijă de bunurile personale, le-au transmis modalități de prevenire a victimizării la spațiile de cazare, în momentul efectuării schimbului valutar, dar și să manifeste atenție sporită în relația cu persoanele cunoscute ocazional și le-au oferit conducătorilor auto recomandări preventive utile cu privire la conducerea pe timp de noapte și conducerea preventivă, pentru a preveni implicarea acestora în accidente rutiere.
Polițiștii și partenerii de acțiune au înmânat cetățenilor pliante cu recomandări preventive utile, redactate în mai multe limbi de circulație internațională.
„Astfel de acțiuni preventive vor avea loc pe întreg parcursul sezonului estival, atât în Punctul de Trecere al Frontierei Borș, cât și în stațiunile turistice Băile Felix, 1 Mai și zona montană Boga – Padiș”, a transmit Ioana Lascău, ofițer de presă în cadrul IPJ Bihor.
Trimite articolul
XO acțiune bine venită, dar poate fără efectul scontat. Foarte mulți mai bine conduc până acasă și dacă îi pică ochii din cap, decât să se oprească la un hotel pentru 2-3 ore să piardă “timp prețios” și să arunce bani aiurea pe cazare. Eu mereu când mă duc la un drum lung de peste 400km singur, prima dată tatonez locurile retrase liniștite aflate la intervale de 3-400 km unde să opresc să mă întind în spate pe saltea gonflabilă în mașină 2-3 ore, A doua oară deja mă duc la sigur.
-
Eu ce sa mai zic daca sunt sofer pe comunitate? Mie ar trebui să îmi facă piscină frate ca la 1000 de km doar cu pauze de alimentat si toaletă abia imi fac încălzirea
-
Bineînțeles că nu despre șoferii profesioniști e vorba.🙂
-
Soferii veniti din strainatate sunt mai speciali sau ce au? Sa folosesti pentru ei bani publici cand ei nu platesc taxe si impozite aici mi se pare hotie curata.