De apreciat gesturile Poliției Bihor. În aceeași zi în care au donat sânge și plasmă pentru a-și ajuta semenii, în prima zi de restricții ale valului patru pandemic, polițiștii bihoreni au ales să iasă printre oameni, dar nu pentru a-i amenda că nu poartă mască, ci pentru a le explica noile măsuri.
[eadvert]
Polițiștii au fost prezenți în societăți comerciale, restaurante, mijloace de transport și în trafic și au informat cetățenii și administratorii firmelor cu privire la noile restricții în vigoare. Polițiștii orădeni au instruit administratorii operatorilor economici vizați de noile prevederi legislative despre obligațiile din această perioadă și modul de aplicare a acestora, în special cea referitoare la obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind Covid 19 folosind aplicația mobilă „Check DCC”, pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului.
„Polițiștii bihoreni continuă, zilnic, activitățile de informare a cetățenilor și agenților economici, în cadrul acțiunilor desfășurate, în sistem integrat, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor, alături de reprezentanţi ai unor instituţii de aplicare a legii din judeţul Bihor, în cadrul cărora este verificată și respectarea prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor. În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor”, a declarat comisarul-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
IPJ Bihor recomandă tuturor cetăţenilor să respecte măsurile de protecție individuală, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație și să nu se expună la riscuri.
Cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară pot fi sesizate apelând la linia Telverde – 080080016.
Trimite articolul
XPolitistii fac orice altceva, numai sa nu munceasca, sa nu mearga la serviciu si sa aiba zile libere. Cu exceptia politistilor filmati pentru reportaj, a mai vazut cineva vreun politist ratacit pe stada? Poate cauta mancare sau era la cumparaturi, bietul de el.
Politistii fac orice altceva, numai sa nu munceasca, sa nu mearga la serviciu si sa aiba zile libere. Cu exceptia politistilor filmati pentru reportaj, a mai vazut cineva vreun politist ratacit pe stada? Poate cauta mancare sau era la cumparaturi, bietul de el.
-
Ii vad zilnic in fata la pacanele la o cafeluta, la o tigara, sunt plini de stres !
-
Lucreaza de acasa 🙂
-
Masinile sunt parcate în spatele blocului unde locuiesc, langa restaurante, prin benzinarii.Este adevarat, lucreaza de acasa. Dar pentru cine? Probabil doar pentru ei și pentru infractori, deoarece oamenii cinstiti nu se pot baza pe ei.
-
-
Masinile inscriptionate sunt parcate în spatele blocurilor unde locuiesc, în spatele localurilor sau în parcarea benzinăriilor. Deci ,,lucrează” de acasă.
Ce reguli? Astea ilegale? Guvernul demis n-are voie sa dea nici o lege, ordonanta etc. Toate se castiga in instanta si amenzile. Nu mai is infractiuni trebuie sa oblige politia la nimicuri?