Turiştii maghiari, bihoreni şi din orice alt colţ al ţării veniţi în Bihor sunt de joi supravegheaţi şi de poliţişti maghiari. Poliţia Bihor a anunţat că până la sfârşitul acestei luni, o patrulă mixtă, formată din poliţişti bihoreni şi maghiari vor acţiona în mai multe zone turistice. Între 4 şi 10 august, poliţiştii din patrula mixtă vor fi la dispoziţia turiştilor din Băile Felix, între 11 şi 15 august se vor afla la Stâna de Vale, între 16 – 23 august vor acţiona în zona Padiş, între 24 – 18 august îşi vor face simţită prezenţa la Şuncuiuş – Vadu Crişului.
Impact mare
Miercuri la ora 11:00, înaintea demarării acţiunii, reprezentanţii Poliţiei Bihor şi ai Căpităniei Hajdu Bihar, au informat că aceast misiune organizată în august este o premieră în colaborarea poliţiştilor bihoreni şi maghiari şi vine după trei ani de colaborare excelentă, cu rezultate bune, fără eşecuri.
Până acum, în ultimii trei ani, doar poliţişti români au plecat în Ungaria, în luna august, pentru a-i ajuta pe colegii din Hajdu Bihar să prevină şi să acţioneze eficient când se impune. În timpul acţiunilor din sezoanele estivale trecute, poliţiştii români şi maghiari au „dat lovituri” chiar şi în rândul celor ce se demit la trafic de droguri.
În plus, reprezentanţii celor două poliţii cred că prezenţa oamenilor legii din Ungaria printre turiştii din Bihor ar avea impact foarte mare mai ales asupra cetăţenilor maghiari care vin în vacanţă în Bihor. „S-ar simţi şi mai în siguranţă turiştii maghiari dacă ar auzi că în zona de agrement unde îşi efectuează ei concediul sunt şi poliţişti maghiari, de-ai lor”, a explicat comisarul-şef Bucur.
Comisarul-şef Cătălin Adrian Bucur, şeful Poliţiei Bihor a subliniat că misiunile organizate împreună de poliţiştii din cele două judeţe apropiate, dar în ţări diferite sunt o pregătire pentru activitatea poliţienească ce va trebui desfăţurată de la anu , după intrarea României în spaţiul Schengen.
Telefon în maghiară
„Aceasta acţiune din luna august este o piatră de hotar în colaborarea cu colegii din Poliţia Bihor. Când va dispărea graniţa, va trebui să fim deja pregătiţi”, a declarat adjunctul Căpităniei Hajdu-Bihar, Arany Istvan, care a informat că la nivelul judeţului din Ungaria, poliţiştii care cunosc limba românâ sunt acum în program de pregătire profesională, pentru ca din 2011 să poată acţiona mai mult în colaboare cu colegii din Bihor.
Arany a declarat că în Hajdu Bihar, poliţiştii maghiari nu au avut probleme mari nici cu ţiganii români şi nici cu alţi cetăţeni români.
Poliţia Bihor transmite turiştilor sosiţi în Bihor care au nevoie de informaţi specifice în limba maghiară, pot cere ajutor telefonic la 0758.225629, un poliţişst bihorean vorbitor de limbă maghiară oferindu-le sprijin la orice oră.
După informaţiile privitoare la acţiunea comună, poliţiştii bihoreni şi omologii maghiari au şi descins la un ştrand din Băile Felix, demarând misiunea de supraveghere a ordinii publice.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!