Anunţul a fost făcut marţi seară pe un post de televiziune naţional de către ministrul de Interne. Decizia a fost luată după ce un politist cu grad superior dintr-un judeţ al ţării a fost acuzat de una dintre subalterne că a violat-o şi a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta timp de circa un an.
Deşi sunt semne de întrebare la acest subiect de presă ce a înconjurat ţara (de ce poliţista a acceptat atât timp să fie umilită şi cum de un poliţist, fie ea chiar femeie nu a îndrăznit să dea în vileag nelegiuirea), decizia ministrului urmează ă fie aplicată sub formă de anchetă.
În Bihor e raiul
La noi în judeţ, din totalul de 1300 de poliţişti, un procent de 10 – 12% sunt femei şi din totalul poliţistelor 26 dintre ele sunt ofiţeri. În ultimii ani, poliţistele din Bihor au ieşit tot mai mult în evidenţă prin rezultatele muncii lor.
Cosmina Dat, de la Săcueni, a fost chiar trimisă în misiune la Paris şi Lyon şi a revenit cu referinţe foarte bune. Marinela Sabău lucreazăcu rezultate la secţiunea de Operaţiuni Speciale de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea.
Poliţistele de la Biroul de presă au contribuit enorm la consolidarea imaginii Poliţiei Bihor şi la transmiterea de informaţii de interes public, rapid, către populaţie. Ioana Indrieş de la Compartimentul de Prevenire a Criminalităţii are efect pozitiv major în rândul copiilor şi al altor categorii vulnerabile, prin acţiunile de calitate derulate cu colegii ei şi cu poliţiştii de proximitate.
Luminiţa Stamate de la Investigaţii Criminale, poliţistele de la Analiza Informaţiei, Mihaela Popovici, Anişoara Tarţa de la Resurse Umane, Florica Hoşbotă, Nicoleta Sotoc (de la Contabilitate)- sunt considerate piese de bază în Poliţia Bihor, dar lista cu femeile poliţiste de valoare din IJP Bihor este mai lungă.
În opinia şefului Poliţiei Bihor, chestorul de poliţie Liviu Popa, verificarea anunţată de ministru este binevenită, fiindcă în fiecare sector social e tot timpul loc de mai bine.
Pe plan local însă, Popa nu îşi face griji fiindcă spune că prezenţa femeilor în Poliţia Bihor a ridicat standardul de comportament al bărbaţilor poliţişti. De altfel, la nivelul judeţului, se fac annual “activităţi de cunoaştere” a personalului, poliţiştii, indiferent de sex fiind verificaţi inclusiv acasă, pentru a se afla dacă au sau nu anumite probleme. Psihologii dinn Poliţie au şi ei această misiune şi, în plus, oferă şi consiliere poliţiştilor aflaţi în dificultăţi compatibile cu munca şi viaţa lor de poliţişti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!