În perioada mai – iunie din acest an, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, alături de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în parteneriat cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Bihor, derulează activități în cadrul Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în unitățile de învățământ.
[eadvert]
Campania urmărește creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar, polițiștii și partenerii campaniei derulând activități atât pentru informarea elevilor, cât și pentru dezvoltarea parteneriatului cu cadrele didactice, reprezentanții părinților şi reprezentanții elevilor.
630 de elevi
Astfel, până în prezent, polițiștii de la siguranță școlară, împreună cu cei de la prevenire, cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor de ordine publică, au derulat 21 de activități de prevenire în 15 unități de învățământ din mediul urban și din mediul rural, din localitățile Oradea, Valea lui Mihai, Diosig și Ștei.
La aceste activități au participat aproximativ 630 de elevi din cadrul ciclurilor primare, gimnaziale și liceale, fiind prezente și 45 de cadre didactice.
În cadrul activităților, polițiștii bihoreni le-au explicat elevilor că portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ reprezintă o infracțiune, fiind informați și despre consecințele juridice din acest domeniu.
Astfel de activități vor continua în perioada următoare, pentru creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și a consecințelor (fizice, psihologice, juridice etc.) portului sau folosirii fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ, în vederea evitării situațiilor de risc și adoptării unor comportamente adecvate în mediul școlar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!