În zilele de 10 şi 11 august, Direcţia de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R. a organizat o acţiune la nivel naţional pentru combaterea evaziunii fiscale şi a celorlalte ilegalităţi care se comit în centrele comerciale en-gross. Astfel, peste 700 de poliţişti de investigare a fraudelor împreună cu aproape 330 de comisari ai Gărzii Financiare şi inspectori I.T.M. au verificat peste 1.000 de centre comerciale cu vânzare en-gross. În cele două zile ale acţiunii, poliţiştii au constatat 146 de infracţiuni pentru care sunt cercetate 132 de persoane.
Confiscări de 600.000 de lei
Totodată, echipele de control au constatat peste 600 de abateri de la normele legale aplicabile acestui domeniu, peste 300 din cazuri reprezentând încălcări ale Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. De asemenea, pentru continuarea cercetărilor, au fost indisponibilizate şi confiscate bunuri în valoare de aproape 600.000 de lei. În 69 de cazuri, sunt efectuate verificări referitoare la legalitatea angajării persoanelor identificate la punctele comerciale. Din cazuistica întâlnită de poliţişti, se pot menţiona neevidenţierea tuturor vânzărilor efectuate, lipsa documentelor legale de achiziţie pentru marfă, nemenţionarea, în cazul achiziţiilor intracomunitare, în factura externă a tuturor mărfurilor, sau achiziţii intracomunitare efectuate în numele unor societăţi de tip „fantomă”. De asemenea, ofiţeri din cadrul I.P.J. Bihor- SIF, alături de reprezentanţi ai Gărzii Financiare şi inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă au verificat 36 de societăţi comerciale en-gross bihorene. În cele două zile ale acţiunii, echipele de control au constatat 16 abateri de la normele legale aplicabile acestui domeniu, în valoare de 26.500 de lei. Totodată, pentru continuarea cercetărilor, au fost indisponibilizate şi confiscate bunuri în valoare de aproape 3.175 de lei şi suma de 2.450 de lei, provenită din desfăşurarea de activităţi comerciale ilicite. În şapte cazuri, sunt efectuate verificări referitoare la legalitatea angajării persoanelor identificate la punctele comerciale.
A.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!