Astfel, au fost aplicate 24 sancțiuni contravenționale în valoare de 9.400 lei, conducătorilor auto care circulau în Oradea, fără a deține la bordul autovehiculului Autorizația de transport greu, exemplarul original, valabil, iar 10 conducători auto au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 2.000 lei, pentru staţionarea sau parcarea autovehiculelor destinate transportului de mărfuri şi materiale, a microbuzelor, autobuzelor şi autocarelor pe domeniul public precum şi pe trotuare, în parcuri, pe spaţii verzi, pe aleile cartierelor de locuit sau în alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate corespunzător în acest sens. Totodată, 3 conducători auto au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 500 lei pentru că au circulat cu camionul tip basculantă încărcată cu materiale sau produse care se pot împrăştia în timpul mersului, fără a fi acoperită cu prelată şi fără a avea oblon de închidere la spate.
Prin urmare, au fost aplicate un număr de 37 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.900 lei.
Pe viitor, poliţiştii locali vor continua verificările pe linie de circulaţie, vizaţi fiind conducătorii auto care încalcă normele legale privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum, conform prevederilor H.C.L. 909 din 2009, privind Regulamentul de Organizare și Funcționare a Transportului Greu pe raza Municipiului Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!