Că mega-giratia nu e pe gustul tuturor e evident. Iată însă că felul în care a fost reconfigurată circulaţia în zona Piaţa Independenţei – Cele Trei Crişuri prin amenajarea sensului giratoriu nu e nici pe gustul Poliţiei Rutiere Oradea.
Conform celor transmise nouă de directorul tehnic din Primăria Oradea, Mircea Ghitea, comisarul-şef Valentin Pănescu, de la Poliţia Rutieră Oradea, le-a dat edililor câteva indicaţii pentru fluidizarea traficului în sensul giratoriu. Iar Primăria s-a conformat.
Să le enumerăm: s-a închis accesul rutier pe Aleea Emanuil Gojdu dinspre sensul giratoriu; trecerea de pietoni de lângă Colegiul Naţional Emanuil Gojdu a fost mutată câteva zeci de metri mai în faţă, în intersecţia cu strada Independenţei; s-a îngustat carosabilul de la două benzi la una, pentru cei ce fac sensul giratoriu şi virează spre Calea Clujului, prin montarea unor balize de plastic pe carosabil. Aceste modificări au scopul de a fluidiza traficul rutier din Oradea pe direcţia Piaţa Cetate – Bdul Magheru şi invers, dinspre Podul Dacia spre Piaţa Cetate.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!