O strategie culturală a județului a fost realizată și în urmă cu câțiva ani, însă s-a depus praful pe document, întrucât nu a fost niciodată dezbătut și adoptat de CJ Bihor. La solicitarea conducerii județului, aleșii au aprobat, săptămâna trecută, actualizarea acestei strategii, pentru a vedea ce fel de evenimente culturale își doresc orădenii și bihorenii. “Fosta structură DDIP (n.r. Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor) a realizat acum câțiva ani de zile, contra unei sume de bani, o strategie culturală a județului Bihor. Acest document nu a mai ajuns să fie validat, în sensul în care să intre într-o dezbatere publică și să fie adoptat de Consiliul Județean. Pentru a nu mai pierde ceea ce s-a făcut, pentru a vedea ce se solicită de către orădeni și bihoreni astăzi ca servicii culturale pe care să le oferim, cred ca este oportun ca în toamnă să preluăm documentele și să le actualizăm pe baza unei studiu de consum cultural”, a declatat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.
Studiu gata în septembrie
Ca urmare a votului de săptămâna trecută, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală va realiza un studiu de consum cultural la nivelul județului Bihor și actualizarea proiectului de strategie culturală a județului pentru perioada 2021 – 2027. Studiul ar trebui predat până cel târziu pe 30 septembrie, potrivit hotărârii CJ. “În luna octombrie să supunem dezbaterii publice această strategie și o dată cu adoptarea ei să luăm măsurile, să reașezăm instituțiile așa cum este cel mai bine și să adoptăm politici, în parteneriat cu Primăria Oradea și cu celelalte instituții din Bihor, pentru ca din punct de vedere cultural să se vorbească de Oradea și județul Bihor așa cum se vorbește de alte localități, care cu anumite evenimente și-au creat un profil cultural important”, a precizat președintele CJ Bihor. El își dorește ca evenimentele create în urma acestui studiu “să creeze o ancoră importantă pentru studenți sau pentru turismul cultural”, așa cum se întâmplă la Sibiu și la Cluj.
Consilierii social – democrați au fost singurii care s-au opus realizării acestui studiu. “Este necesar să facem un studiu de genul acesta înainte de a desființa și de a tăia”, a declarat liderul grupului PSD din CJ Bihor, Felix Cozma, făcând referire la restructurările din instituțiile de cultură, realizate de Ilie Bolojan de la preluarea actualui mandat.
[eadvert]
Trimite articolul
XSi daca ar vrea oradenii un Untold, sigur nu ar investi primaria bani pt ca cista. Ce evenimente vrea primaria? Pai ceva de genul sa nu coste nimic si sa fie taxate la greu sa aiba profit. Ceca ca si cu Fc Bihor va desfiintam apoi va fac stadion. Ceva firma de casa ia banii de studiu, pe care pixul lui Bolojan sa sa-l modifice dupa cum crede el.