Luni a ajuns pe șantierul Podului Centenarului prima piesă din structura metalică a podului iar transportul va continua pe durata săptămânilor viitoare, a anunțat municipalitatea într-o conferință la fața locului. „Noi sperăm ca până la 1 noiembrie să fie montată toată partea de structură metalică”, a spus inginerul Vlad Moldovan, responsabil cu montarea structurii.
„Până în acest moment au fost finalizate căile de acces, atât pe un mal cât și pe celălalt și sunt gata cele două sensuri giratorii. În momentul în care se va turna stratul de uzură finală de pe pod se va termina și asflaltarea, cu așternerea stratului de uzură”, a spus viceprimarul Florin Birta.
Urmează montajul
Inginerul Moldovan spune că pe vineri ar urma să fie terminată montarea integrală a primului tronson. „Podul este tronsonat în cinci segmente, săptămâna viitoare va fi montat tronsonul 3, care este exact peste deschiderea unde acum curge Crișul. Evoluția lucrării va fi dată de condițiile meteo și de ritmul în care reușim să montăm segmentele”, zice el.
Conform planurilor inginerilor, prima dată se montează tronsonale dinspre maluri, apoi cele mediane și apoi cele care fac legătura dintre pod și maluri. Acestea vor finaliza montajul căii de rulare. Se montează la final deoarece aici se fac elementele de reglare și se verifică geometria efectivă a podului înainte de montarea cablurilor și montarea căii.
Podul este format din cinci segmente, fiecare segment are două tronsoane din grinda principală, două console care sunt troatuarele, sunt 10 piese pentru cale iar arcul e format din patru elemente, două pe fiecare parte.
„De aproximativ o lună jumătate s-a făcut o premontare în fabrică, să nu întâmpinăm probleme în această fază, la lansarea efectivă a tablierului”, a mai relatat Moldovan. Piesele podului vin din Pitești.
Conform inginerului, lucrări mai dificile, au fost cele la fundații, care s-au derulat în albia râului, la aproximativ cinci metri sub nivelul apei.
De Centenar
„Lucrările au decurs în asemenea mod încât, dacă nu vom avea probleme, nu vor fi probleme să terminăm până la 1 Decembrie podul”, dă asigurări vicele Birta.
El susține că pe ambele maluri au fost deviate toate rețelele, stâlpii de iluminat public nou montați nu mai susțin niciun fel de cabluri. Birta s-a ferit să facă declarații despre demolările pe care Primăria respectiv primarul Ilie Bolojan le doresc pe strada Plevnei, pentru lărgirea acesteia la 2 benzi. Vicele a spus doar, că la cam un an după darea în folosință a podului problema strangulației de trafic ar fi destul de evidentă încă să justifice lărgirea străzilor.
Birta spune că exproprierile de case de pe Plevnei au fost oprite dar insistă că „recomandarea experților pentru fluidizarea traficului este lărgirea străzii la 2 benzi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!