„Prin reprezentanţii săi în Parlamentul României, Organizaţia Judeţeană a PNL Bihor va susţine demersul de modificare prin Referendum a Legii fundamentale, iniţiat de “Coaliţia pentru familie”, semnat de peste trei milioane de români, care solicită ca în Constituţie să fie precizat explicit că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie”, transmite PNL Bihor printr-un comunicat de presă.
Partidul face apel pentru ca cetățenii cu drept de vot să se mobilizeze și să se prezinte la vot. „În vederea atingerii şi depăşirii pragurilor de participare şi validare prevăzute în Legea referendumului, PNL Bihor cere tuturor membrilor şi simpatizanţilor săi se mobilizeze pentru a participa în număr cât mai mare şi să susţină dezideratele asumate la consultările populare ce vor fi organizate în următoarea perioadă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!