Încăpăţânarea cu care liberalii arată majorităţii din CJ Bihor lipsurile unei majorităţi atât de fragile precum cea +1 pe care o are PSD-UDMR-ALDE conduce la scene pe alocuri ridicole, în plenul CJ Bihor. Bunăoară, inventarul public şi privat al judeţului devine subiect, în premieră! Chit că e o chestiune cât se poate de banală, însuşirea sa fiind doar o formalitate legală.
„Haideţi să lucrăm punctual pe inventarul public şi privat al judeţului!”, le cere consilierul PNL Foncea şefilor de la Judeţ, rămaşi perplecşi de cererea vocalului liberal. Fost şef la Curtea de Conturi, consilierul PSD Ţară încearcă să-şi dumirească colegul liberal. Fără niciun rost. „Dacă avem o problemă legată de inventar, trebuie să explicăm, să corectăm şi să îl depunem în evidenţa contabilă”, cere Ţară. „Cei de la Curtea de Conturi ne cer inventarul pe doi ani. Nu din iunie anul trecut!”, a insistat Pasztor.
Ironie PNL: „Vă dorim succes!”
„Vă dorim succes!”, le-a transmis, ironic, Foncea. Aceasta în timp ce Avrigeanu insista asupra nevoii de „propuneri constructive” pentru… inventar. La fel şi în cazul clădirii unde funcţionează Permisele şi Paşapoartele, din strada Dunărea nr. 2. „Veţi bloca Serviciul Public Comunitar de Permise şi Paşapoarte”, le-a transmis secretarul Carmen Soltănel liberalilor. Aceştia s-au împotrivit prelungirii acordului de comodat între CJ şi Prefectură, pentru spaţiile respective! „Să vă consultaţi cu noi. Am înţeles că aveţi nevoie de voturile noastre”, le-a transmis Avrigeanu.
PNL blochează proiecte fără nicio miză politică, în plenul Consiliului Judeţean, încercând să obţină bani pentru primari.
Au votat pentru adoptarea bugetului propriu al Consiliului Judeţean şi al instituţiilor subordonate, unde UDMR – PSD – ALDE aveau majoritatea necesară, însă s-au opus acolo unde voturile PNL contau: pentru proiectele ce necesitau două treimi.
Consilierii judeţeni PNL au generat căderea la vot a unor hotărâri fără nicio implicaţie politică, precum prelungirea acordului de comodat între Consiliul Judeţean şi Prefectura Bihor, pentru Permise şi Paşaporte, însuşirea inventarului judeţului Bihor, Casa pompelor şi rezervorul de apă de la noul Muzeu al Ţării Crişurilor sau un punct trafo solicitat de Electrica!
Motivul real pentru atitudinea aleşilor judeţeni PNL a rămas, însă, nemărturisit în plen. În fapt, primarul Ilie Bolojan, şeful judeţean al PNL, îi avertiza încă din decembrie 2016 pe şefii de la Judeţ că, dacă primarii PNL nu vor fi finanţaţi de Consiliul Judeţean, liberalii vor face o Opoziţie dură. Rămâne, însă, de văzut dacă atitudinea constant dură a liberalilor din plenul CJ Bihor va avea efectul scontat.
Banii către primării nu s-au împărţit, încă. S-a adoptat, în schimb, un buget de 429,8 milioane de lei noi, din care se finanţează activitatea aparatului propriu al CJ Bihor, al instituţiilor subordonate, printre care Teatrul Regina Maria, Muzeul Ţării Crişurilor, Aeroportul Oradea, Filarmonica din Oradea, DGASPC Bihor, revistele Familia şi Varad, Şcoala de Arte Hubic ş.a.
Dacă Opoziţia liberală a ţinut să sublinieze cum CJ Bihor îşi finanţează deficitul bugetar din excedentul de anul trecut, preşedintele Pasztor Sandor a cerut ca comparaţiile între cele două bugete să fie făcute între proiecţiile iniţiale.
„Să comparăm pornirea anului 2016 cu pornirea anului 2017, nu cu bugetul realizat în 2016. Avem un buget cu aproape 4% mai mare faţă de 2016. Oare putem să avansăm bugete mai mari cu 25% şi să lansăm baloane? Execuţia anului trecut este mult mai optimistă decât pornirea anului 2016”, s-a exprimat Pasztor. La rându-i, pesedistul Mang i-a asigurat pe cuscrul Avrigeanu şi pe colegii săi liberali că nu va fi cazul de rectificări negative ale bugetului, aşa cum prevede PNL Bihor.
Lider al peneliştilor de la Judeţ, Ionel Avrigeanu susţine, însă, că investiţiile sunt mai mici decât anul trecut, „cu excepţia celor 8 milioane venit de la Guvern”, pentru noul terminal de la Aeroport. „În rest, comparativ cu 2016, avem 94% pentru PNDL, 96% la persoane cu handicap, şi doar 46% prevăzut pentru proiecte cu finanţare nerambursabilă. Sunt capitole cu scăderi dramatice”, a cuvântat liberalul, în plen.
Apel nominal pentru liberali
Sunt investiţii mai mari. Haideţi să nu facem comparaţie gen politruc, să comparăm mere cu pere. Garantez că nu va fi rectificare negativă, iar în iarnă bugetul va fi mult mai mare decât este astăzi şi decât era în martie 2016. Vă garantez că ne vom ţine şi de acest buget şi de toate promisiunile şi vom discuta în decembrie, ianuarie, cât am realizat din ce ne-am propus”, a întărit Mang.
Un moment oarecum caraghios al şedinţei de plen de marți s-a consumat atunci când, enervat de atitudinea nihilistă a liberalilor pentru proiectele ce necesită majorităţi de două treimi, preşedintele Pasztor a cerut un vot nominal! Pasztor şi-a motivat gestul prin problemele pe care CJ Bihor începe să le aibă cu ISU Crişana urmare a faptului că, din cauza Opoziţiei liberale, CJ Bihor nu e în stare să treacă Casa pompelor şi Rezervorul de apă de la noul sediu al Muzeului în administrarea Muzeului Ţării Crişurilor. Dacă pesediştii, udemeriştii şi cei de la ALDE s-au exprimat „pentru”, din cei 17 consilieri judeţeni liberali, doar câţiva au avut curajul să-şi asume verbal votul „împotrivă”.
Este vorba despre Dacian Foncea, Gheorghe Neag, Romulus Motoca, Nicolae Suciu, Peti Iosif şi Kiss Janos. Ceilalţi – Ionel Avrigeanu, Cornel Borza, Ioan Câmpan, Sebastian Lascu, Ovidiu Bezi, Madear Tudorel, Călin Gal, Constantin Neniu, Mihai Toderici, Lidia Popa şi Dan Nicolae Bodea – au preferat să tacă atunci când au fost invitaţi nominal să îşi exprime votul prin viu grai. Cum nu s-a întrunit o majoritate de două treimi, proiectul a căzut…
Un alt moment oarecum jenant a fost acela în care a căzut la vot însuşirea inventarului public şi privat al judeţului Bihor – altă hotărâre ce necesită două treimi. Faptul că preşedintele Pasztor le-a transmis liberalilor că însăşi Curtea de Conturi cere imperativ adoptarea inventarului nu a contat. Nici faptul că aleşii PNL votaseră „pentru” în comisiile de specialitate, după care şi-au schimbat votul în plen.
Citiți principiile noastre de moderare aici!