Primăria a transmis mai multe precizări privind Planul Urbanistic Zonal al Centrului Istoric – Zonă Protejată, aflat în dezbatere publică.
Le redăm integral: „Planul de Urbanism General al orașului Oradea, document cadru care reglementează urbanistic orașul pentru următorii ani, aprobat în 2016, prevede amenajarea unui inel central de trafic auto de patru benzi în jurul centrului istoric, inclusiv pe strada Sucevei. Planul Urbanistic de Zonă construită protejată aflat în consultare publică nu face decât să respecte prevederile cuprinse în Planul Urbanistic General, aducând clarificări și reglementări suplimentare în centrul istoric și până la limita acestuia.
Ca în PUG
Fiind un document subsecvent Planului Urbanistic General, trebuie să-l respecte, inclusiv în ceea ce privește inelul central și lărgirea lui la patru benzi. Strategia orașului privind Centrul Istoric prevede descurajarea tranzitului auto dintr-o parte în alta prin interiorul zonei centrale, precum și încurajarea și transformarea acestei zone într-o zonă preponderent pietonală. În consecință, pentru ca tranzitul să nu se mai facă prin centrul istoric, e nevoie de amenajarea unui inel de circulație fluentă în jurul centrului istoric, acesta urmând să asigure atât deplasarea dintr-un punct în altul al centrului istoric, cât și dintr-un cartier în altul, după modelul orașelor europene.
Inel ocolitor
Pentru ca traficul pe acest inel să se poată face fluent, este necesar să se deblocheze intersecțiile aglomerate și să se ia măsuri pentru închiderea inelului la patru benzi, pe întreaga circumferință a acestuia. Pentru asigurarea circulației fluente pe inelul central, se realizează în prezent lărgirea podului Dacia și pasajul subteran din zona bulevardului Magheru, lucrare care se va finaliza în această vară, iar în etapa următoare, din toamnă, vor începe lucrările la cele două pasaje din zona centrului civic și a pieței Cetate.
În anii următori se are în vedere realizarea unor pasaje subterane care să descongestioneze intersecțiile care astăzi creează probleme în trafic, în zona inelului central, de exemplu intersecția de la magazinul Crișul cu strada Louis Pasteur, intersecția străzilor T. Vladimirescu cu Decebal.
Va (mai) urma
De asemenea, în anii următori, s-ar putea lua în calcul și lărgirea la patru benzi pe porțiunea de pe strada Sucevei, la o dată care astăzi nu poate fi precizată, aceasta depinzând de bugetele avute la dispoziție, de situația traficului, care vor fi stabilite în anii următori.
Această documentație de urbanism nu are ca efect demolări și exproprieri, ci are efect asupra a ceea ce se va construi în viitor, pentru ca planurile orașului să fie clare și de perspectivă.
Respingem orice fel de speculații privind așa-zisa „mafie imobiliară”, care nu au nici o legătură cu aceste proiecte legate de zona centrală. Detaliile vor fi prezentate de specialiștii în urbanism, în urma finalizării etapei de consultare publică”.
Viitorii expropriaţi de pe Sucevei: „Suntem prada mafiei imobiliare”
Trimite articolul
XDraga Primarie, Lumea nu contesta largirea strazii Sucevei, ci doar evidenta si anume ca ati mutat exproprierea de pe partea initiala, cu Plafarul-unde era si normal sa o faceti, avand rezerve de spatiu liber, pe partea cealalta cu casele cuprinze in zona istorica protejata, cel mai probabil ca sa protejati interesele oligarhilor care intre timp s-au instalat pe partea respectiva.
-
Emodi draga. Nu e normal sa fie demolata partea dreapta in directia ANAF din simplul motiv ca ar afecta scoala si constructii mult mai valoroase. de ce ar trebui platiti mai multi bani pentru exproprieri? e neplacut, dar acesta e adevarul!
-
Școala îi pe aliniament cu Prima, nu trebuie demolată. Ce nu ia nimeni în considerație îi că oamenii ăștia poate nu vor să se mute, dreptul lor să stea acolo probabil de generații.
-
Draga seb77, daca citeai atent, observai ca am mentionat ca sunt rezerve de spatiu liber, deci nu trebuie demolat nici scoala nici blocul Prima, pentru ca sunt retrase suficient de la strada, deci largirea se putea face fara demolari. Exproprierea la Prima se facea pe zona de parcari, unde investitiile au fost minime si nu pe partea cu case, unde locuiesc oameni de generatii. Modernizarile sunt bune, dar sa fie facute cu cap si fara a proteja interesele unor grupuri restranse.
-
Sunt proprietar pe sucevei la un imobil pe partea dreapta. Anii trecuți timp cât era în plan exproprierea pe aceasta parte cei depe stânga erau total indiferenți de situația noastră. Acum ca s-a schimbat treaba s-au trezit la realitate. Le mai trebuie un pic sa realizeze ca nu pot conta pe sprijinul altora. Nu e ușor dar vor accepta si ei ideea. Totuși ar fi bine sa se clarifice odată stânga sau dreapta… As prefera stânga doamna Emodi ca ador sa tai iarba și sa ud florile în gradina mea ( casi motiv egal cu cel al dumneavoastră doamna Emodi).
-
Sunt șocat cu cata ușurință tratați problema imobilelor depe partea dreapta a străzii Sucevei domnule sau doamna Emodi…
-
-
doar nu o sa recunoasca primaria despre mafie; da de unde!!! ei sunt incoruptibili!
Singura demolare ce se poate face e pa partea stanga,adica tiger amira ,cosmeliile si chiar si acel bloc din capat.pe partea dreapta e scoala,blocul prima.nu vor primi inveci aprobare sa demoleze scoala
-
Scoala este situata mai in spate fata de aliniamentul stradal actual,avand destul spatiu verde, de scoala nu ar fi necesar sa se atinga . Plafarul este deasemenea situat mai in spate fata de aliniamentul stradal actual.
Primăria să le mute casele mai în spate pe cheltuiala ei + despăgubiri pentru deranj și micșorare teren aferent. Asta dacă într-adevăr se dorește lărgire. În America se mută case în câteva zile. WTF. Inventăm apa caldă?
Va doare in cot de constituție e pt fraieri nu pt voi si birtibezul sprancenat dar veti afla ca e si pt voi pt ca daca DNA doarme cetățenii nu si probabil va vor fi strâmte usile prin primărie cand furia oamenilor va ajunge la voi obligațiilor ce sunteti baronii de Oradea, Sa nu credeti voi ca va merge la nesfârșit cu facem ce vrem noi si voi ciocul mic
-
Și pe tine te doare în cot de limba română iar pe noi ne doare în cot de părerile agramaților.
Oradea cu acest personaj in frunte ajunge un oras al viniturilor, (asta se si doreste defapt)
-
Oradea, ca și majoritatea orașelor din România, nu a fost construită și gândită pentru atâta populație și (mai ales) atât trafic (care doar va crește) astfel încât acuma trebuie sa se facă schimbări de infrastructură majore. Iar astfel de schimbări, inevitabil, deranjează. Eu locuiesc într-un oraș mic din străinătate, dar schimbările din Oradea mă bucură pentru că infrastructura este esențială pentru dezvoltarea unui oraș (sau a unei țări), lucru pe care nu pare că l-au înțeles conducătorii țării (și precum văd, nici mulți din cei care îi votează).
-
trist dar foarte adevarat… Oradea pe zi ce trece are tot mai putin din farmecul ei de pe vremuri, cladirile vechi spatiile verzi inced dispar toate 🙁
-
Îi de mult al viniturilor, de când comuniștii au adus muncitori pentru platforma industrială și să umple golul lăsat de zecile de mii de evrei exterminați.
-
👍🏻
-
SA NE ADUNAM SI SA FACEM GREVA IMPOTRIVA LUI BOLO PT ABUZURILE LUI CA NUI PROST SA RECUNOASCA CA FACE PARTE DIN MAFIA IMOBILIARA DACA NU VA MAI CANDIDA VA AVEA VENIT INSUTIT DIN LUCRARILE CARE A DEVENIT ACTIONAR ASA CA EL ARE ASIGURAT PE TOATA VEATA TRAIU SI NEAMURILE CHELOASE ALE LUI DAR DNA DOARME CA DAR E IN PARTIDU PENAL PNL TRADUS TREZESTETE ORADEANILOR IESITI IN STRADA STIRGATI JOS MAFIA IMIBOLIARA BOLOVANA NUL MAI VOTATI CA VA FACE RAU IN VIITOR ASA CUM VA FACE ACUM ASA FACE SI DUPA CEL VOTATI CA FRAERI IL VOTEAZA SPER SA LOVEASCA SI IN EI
-
Habar nu ai să scrii! Fă o “grevă” la scris până înveți limba română.
-
Mai mult ca sigur textul este scris așa intenționat. Oricum are dreptate!
-
Vasile! Dute-n colo la mata cu limba ta spurcata, ce tot te dai mare cu gramatica.Esti profesor de romana, atuncea trebuie sa stii ca romana este o limba cu par,nu are gramatica serioasa.
-
mafia e in curtea lor, a infractorilor de la ciuma rosie psd care latra pe aici. Doar nu credeti ca niste rahati cu ochi vor opri orasul din dezvoltare, nu va convine, mutati-va.
-
mdssdf asdfdfafsd, n-ai decat sa te muti, impreuna cu bolovan si oamenii lui de casa care distrug orasul, nu ve-ti lipsi , sigur, nimanui…. spatiile verzi sunt distruse, cladirile istorice idem, casele oamenilor demolate ptr niste apucaturi de stapan ingamfat ,cetatenii nu au acces la audiente cu “distinsul” edil, nu ajung la rangul individului… din pacate, acest individ care se crede stapan peste oras, a devenit un dictator notoriu…
-
spatii verzi distruse? cladiri istorice distruse? nu ai trecut recent prin oradea. omule, unde vrei sa ajungi la audieri cand te documentezi din tomberon? nu stii ce vorbesti, nu stii sa scrii, dar tu vrei sa decizi pentru altii? sunteti o mana de plangaciosi care toata ziua zbierati ca bolojan ii vinovat pentru tot ce va deranjeaza in viata personala si credeti ca reprezentati un oras? ce audieri vreti cand habar n-aveti pe ce lume traiti!? sunteti o pierdere de vreme. fara suparare.
-
De 10 ori scrie in articol “inel”. Puteti va rog sa imi spuneti unde va fi acest “inel central”? Macar sa stie lumea care se afla pe traiectorie sa nu isi faca planuri pe termen mediu/lung.
-
E surpriza, cumpara cu incredere, investeste-ti banii, apoi vei fi ras cu casa cu tot 🙂
-
Bine punctat! 👍
-
ce bine punctat? e clar stabilit de ani de zile: decebal, menumorut, petofi, magheru, sucevei, decebal.
-
Aceste largiri de strazi nu ar trebuii să se facă doar dacă ar fi spatiu liber? In caz contrar achizitionatil anterior acestor proiecte marete la pretul pietei. Nu retin ca in momentul intilnirilor cu cetatenii de la campania electrorala trecuta, sa fi pomenit primarul ceva in acest sens.
Sa vedeti cum vor muri toate afacerile in zona centrala , dupa ce va inchide toata circulatia in zona centrala, deja e jale, doar romanul de nu merge cu masina pana in fata localului sa il vada lumea, sau sa faca 2 pasi pe jos, niciodata. Nu vad rostul sa demoezi atatea strazi, si apoi te trezesti ca in locul fatadelor cladirilor, vei avea gardurile de lemn si sarma, cotetele si magaziile de la casele din spate, ca alea vor ramane la strada, va fi mai rau ca o ulita de sat. Asa vrea sa arate zona centrala din oras. Ca sa faci atata zona pietona in centru, iti trebuie populatie multa, foarte multa iar sa ai turisti sa nu mai incapa pe trotuare, el viseaza cum sunt orasele turistice mari din lume dar asa ceva nu e cazul aici. Is curios ce mai urmeaza dupa, ca in fiecare an creste numarul demolarilor cel putin de 10 ori decat in anul precedent. Nici macar Ceausescu nu s-a atins de zona centrala a orasului, si vine cheliosul asta si demoleaza tot. De ce nu face 2-3 bulevarde noi in exteriorul orasului, ca deja la periferie sunt sute de strazi noi, toate inghesuite de abia incap 2 masini, dupa ce se face trotuare pe ele nu mai incape doar o masina, extinde orasul cu cap, strazi largi cu linii de tramvai in zona noilor bulevarde, si acolo sa se incerce sa se mute si unele institutii care au sediu in centru, ca asa s=-ar elibera unele zone, sa faca ceva cladiri administrative tot acolo, sa faca partea noua a orasului dezvoltata cu cap. Nu sa bage toate blocurile pe oriunde in oras unde este loc, si sa mai obligi lumea sa isi inalte cladirile in centru, deci sa dublezi populatia in zona unde e cel mai aglomerat orasul, in loc sa il degajezi spre periferie.
-
Sub Ceaușescu s-a demolat Independenței și cartierul din jurul cetăți, prima să facă loc Bisericii Ladislau ce n-o suporta în câmpu vizual de la balcon, al doilea să se facă Centru Civic care prin măreție să ascundă cetatea.
va convine sau nu trebuie dezvoltat orasul, va puteti voi plinge ca prostii pe forum la bihon de parca va baga cineva in seama. Nu va convine mutati-va in Bucurestiul poluat fara caldura si apa calda.
Cine se scuză … se acuză !?! În loc să dea strict explicații tehnice, PMO vorbește de “mafia imobiliară” !?! “Gura păcătosului adevăr grăiește” …
-
😂👍
Bine , bine, se lărgește la 4 benzi. Dar prin fața finanțelor vor trece canalele si pe strada Sucevei nu se va putea intra si iesi decât prin ele, pe o banda. Cel putin asa se deduce din clipul video. Care sunt străzile care vor genera surplusul de trafic?
-
din video/proiect se vede ca se pot adauga usor benzi in plus. dar oricum cam ciudata intersectie o sa fie acolo.
Amu viaţa îi mai grea trebuie încrederea oare cine o urma?
Strada everilor expropriati. Scuze, m-am incuract.
Intreb si eu pt un prieten:daca totusi se va dovedi ca este la baza unui tun imobiliar aceasta demolare,ca pe vremea impuscatului,tatucul de la primarie isi va da oare demisia de onoare?si va plati oare si el niste despagubiri celor afectati???