80 de noi locuri în creşă vor fi disponibile, posibil, din toamnă, în urma renovării şi extinderii clădirii fostei Creşe nr.1 din Piaţa 1 Decembrie. Municipalitatea a predat miercuri amplasamentul către constructor şi de săptămâna viitoare obiectivul ar trebui să se afle în plin şantier. Cu acestea, capacitatea creşei creşte cu 200%, spune Dumitru Sim, în numele Direcţiei management Proiecte cu Finanţare Internaţioanală (DMPFI) din Primărie.
120 de locuri
Reabilitarea clădirii face obiectul unui proiect în valoare de peste 3 milioane de lei, cu o perioadă de implementare de 22 de luni. „2,4 milioane de lei reprezintă finanţarea europeană şi peste 79.000 de lei contribuţia proprie a oraşului”, mai spune Sim, precizând, între obiectivele specifice ale proiectului reabilitarea şi modernizarea unei suprafeţei existente de 902 mp, prin modificări privind recompartimentarea şi adaptarea spaţiilor la activităţile necesare sau extinderea pe verticală, care va oferi un plus de 439 mp. Amenajarea unui acces pentru persoanele cu dizabilităţi este, de asemena, prinsă între obiectivele specifice.
Beneficiarii proiectului sunt cei 120 de copii cu vârste începând de la trei luni care vor frecventa acest centru de îngrijire, comunitatea locală şi părinţii dar şi cadrele didactice care vor avea acces la dotări moderne.
Deşi termenul de implementare este de 22 de luni, reprezentantul executantului, Dan&Dan Construct SRL spune că sunt şanse ca noul imobil să fie gata pe începerea anului şcolar, în toamna acestui an. „Nu văd niciun impediment să terminăm pe 15 septembrie”, spune Dan Fechete, cu condiţia ca termenele de decontare să fie respectate. Garanţia lucrării prestate, asumată prin contract, este de cinci ani.
Dumbrava Minunata s-a mutat
„Dumbrava Minunata”, nume sub care este cunoscută creşa din centru, şi-a mutat temporar activitatea într-un spaţiu al Grădiniţei 49, începând din 14 ianuarie şi va rămâne acolo până la redeschiderea clădirii modernizate, a spus Ioana Florea, director adjunct al Administraţiei Sociale Comunitare Oradea (ASCO).
În opinia viceprimarului Ovidiu Mureşan, plusul de 80 de locuri în creşă se fac paşi spre acoperirea necesarului actual la nivel de oraş. „Acum avem înregistrate 335 de cereri pentru locuri în creşe, 300 sunt pentru această toamnă, 34 pentru 2014 şi una pentru 2015. Părinţii se îngrijesc din timp să aibă locuri. Pe măsură ce cresc standardele, cererea va fi şi mai mare şi noi vom avea şi mai multe cereri de rezolvat”, anticipează vicele Mureşan. În prezent, în creşele din Oradea sunt înscrişi 517 copii, dintre care sunt prezenţi zilnic, în această perioadă, între 400 şi 420 de copii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!