Pe scenă a urcat omul care se confundă practic în Oradea cu recitalurile din opera poetului nepereche: actorul Eugen Ţugulea. Cu o vivacitate de invidiat, Eugen Ţugulea a ars pur şi simplu pe scenă, a clamat şi a trăit fiecare vers ca şi cum ar fi făcut-o prima dată. Emoţia transmisă publicului a mers drept la ţintă, astfel că pătrunşi de versul eminescian participanţii la eveniment şi-au luat răgazul de a ieşi din transă timp de câteva zeci de secunde bune până la a răsplăti cu aplauze protagonistul. Recitaul Eugen Ţugulea a început cu „De-aş avea …”, poezia de debut a lui Mihai Eminovici în revista Familia şi a continuat cu „La steaua”, „Criticilor mei” şi evident cu „Luceafărul”.
Eugen Ţugulea a cucerit asistenţa nu doar cu versul, ci şi cu comentarii la obiect realizate în maniera profesorului de vorbire scenică, un alt rol în care s-a consacrat. În sală au fost prezenţi elevi, dar şi oameni de teatru precum fostul secretar literar al Teatrului Elisabeta Pop, ori actorul Daniel Vulcu, actualul director al Teatrului Regina Maria, episcopul greco-catolic PS Virgil Bercea, profesorul Paul Magheru şi bineînţeles actualul director al Culturii bihorene Lucian Silaghi. Am remarcat, de asemenea, că nu a lipsit de la eveniment şeful Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa, un participant avizat şi obişnuit al evenimentelor culturale. Nu a fost prezentă însă nici una dintre oficialităţile oraşului, în ciuda faptului că au primit invitaţii.
Colecţia Mălinaş, donată prin testament
Oradea. În partea a doua a evenimentului, participanţii la one man show-ul Eugen Ţigulea au putut admira o impresionantă colecţie pe tema Eminescu. Directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac spune că medaliile, expuse în holul Filarmonicii cu prilejul sărbătoririi a 135 de ani de la naşterea poetului naţional, au fost donate de omul de cultură Constantin Mălinaş, fostul director al Bibliotecii Judeţene.
„Atunci când şi-a întocmit testamentul, Constantin Mălinaş m-a chemat şi mi-a spus că doreşte să fie trecut în testament faptul că donează Muzeului Ţării Crişurilor colecţia sa de medalii, scrisori, corespondenţă cu personalităţi, cărţi rare. În total, între 3000-4000 de exemplare. Cu condiţia ca atunci când va fi expusă să apară sub denumirea «Colecţia Mălinaş». În plus, domnul Mălinaş a solicitat şi aşa se va întâmpla, ca în noul sediu al Muzeului să fie expusă colecţia. După moartea pasionatului colecţionar şi om de cultură, cea mai mare parte a colecţiei, cele mai valoroase exemplare au ajuns în posesia noastră”, spune Aurel Chiriac. Colaborator al Lui Constantin Mălinaş, muzeograful Iudita Căluşer a realizat o lucrare în care vorbeşte despre donaţia ce poartă antetul „Biblioteca personală Mălinaş. Oradea. România”. Iudita Căluşer scrie că „datele cuprinse în donaţie se întind pe o perioadă lungă: 1905-1961”.
Dintre cărţile care fac parte din donaţie sunt cele care poartă semnătura lui Papiu Ilarian, Timotei Cipariu, George Bariţiu, Petru Maior, Sextil Puşcariu, Dimitrie Cantemir. Aşa cum a promis, directorul Lucian Silaghi a expus, spre bucuria participanţilor la eveniment bustul lui Mihai Eminescu semnat Rodica Stanca Pamfil.
Citiți principiile noastre de moderare aici!