Aceasta chiar dacă el a absolvit Facultatea de Sport, secţia kinetoterapie.Nagy Botond participă la competiţiile mondiale sprijinit de sponsori. „Noi ca primărie nu putem să-l susţinem, decât prin faptul că nu îi tăiem salariul atunci când e plecat”, spune Gheorghe Paluska, secretarul Primăriei Sacuieni. Intenţia lui Nagy Botond este aceea de a înfiinţa un club sportiv al taietorilor de lemne, cu acte în regulă, la Săcuieni.
Pentru aceasta însă, primul hop pe care îl are de trecut este recunoaşterea acestei activităţi ca ramură sportivă. Bihoreanul a făcut deja toate diligenţele la Ministerul Sportului pentru a obţine recunoaşterea. „Următorul pas este organizarea unui campionat naţional. Până atunci, lotul naţional al României va putea fi văzut, într-un show, în cadrul «Toamnei orădene». În ceea ce mă priveşte, azi plec la un alt concurs în Austria, la EuroJack”, spune Nagy Botond.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!