Un proiect de modificare a normelor metodologice a contractului-cadru pe 2010 prevede un maxim de trei consultaţii anuale cumulate atât la nivelul medicului de familie cât şi la nivelul medicului/ medicilor de specialitate din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice.
Acest fapt înseamnă că vor fi decontate (de către Casa de Asigurări de Sănătate) maximum trei consultaţii pentru acelaşi episod de boală acută, pe asigurat şi pe an, pentru diagnostic, tratament şi a evoluţie a cazului.
Plăteşti
„Pentru acelaşi episod de boală acută, în situaţia în care cele trei consultaţii au fost acordate de către medicul de familie, acesta nu mai poate elibera bilet de trimitere către alte specialităţi. Pentru acelaşi episod de boală acută, în situaţia în care au fost acordate de către medicul de familie una sau două consultaţii, celelalte consultaţii până la nivelul maxim de trei, pot fi acordate de către medicul/ medicii de specialitate, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie, pe care se va menţiona numărul de consultaţii acordate”, se arată în proiect.
Măsura însă va afecta cei mai săraci dintre bolnavi, care nu vor putea suporta costurile consultaţiilor la medicul de familie sau/şi specialist. Medicii orădeni opinează că decizia ar fi bună dacă s-ar introduce un pachet minim de servicii medicale, în funcţie de veniturile fiecărui asigurat şi de cotizaţia la CAS. Altfel, această decizie va fi „o tâmpenie” care va obliga pe cei săraci şi mai bolnăvicioşi să umple până la refuz compartimentele de urgenţe – primiri şi secţiile de spital. Dr. Mircea Dumitrescu, medic de familie, a detaliat că sunt o serie de afecţiuni acute, la copii şi adulţi, care au episoade repetate, mai mult decât trei şi decizia în discuţie va avea efecte negative asupra sănătăţii populaţiei. „Dincolo de virozele de sezon, afecţiunile specifice copilăriei, mulţi adulţi fac afecţiuni acute dese: colici biliare, colici renale, etc. şi necesită de multe ori pe an consultaţii la medicul de familie şi/sau medicul specialist”, a atenţionat medicul.
În ţară, dar şi la Oradea, oamenii acuză uneori că stau prea mult la Unităţile de Primire Urgenţe, dar numărul reclamaţiilor va creşte probabil exponenţial după introducerea acestei măsuri. „După 60 de ani de gratuităţi nu se poate introduce o astfel de măsură fără efecte nedorite şi se va produce o aglomerare mai mare la nivel de spital şi o sărăcire a sistemului”, a mai precizat aceeaşi sursă, referindu-se la faptul că nu se ştie încă unde vor merge banii pe care oamenii vor trebui să îi dea de la a patra consultaţie în sus pentru afectiuni acute.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!