De curând a fost publicată Ordonanța de urgență nr. 15/2015 pentru modificarea art. 2 litera d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură.
Conform actului normativ, principalele modificări sunt: utilizatorii de păşuni şi fânețe sunt și persoanele fizice ori persoane juridice de drept privat care au la dispoziție, în condițiile legii, suprafața agicolă, care desfășoară activități agricole specifice categoriei de folosință pășuni și fânețe și care o valorifică prin cosire cel puțin o dată pe an.
În cazul pajiştilor permanente deţinute, în calitate de proprietari, de către formele asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, păşunilor şi fâneţelor, obşti de moşneni în devălmăşie, obşti răzeşeşti nedivizate, composesorate, obşti de cumpărare, păduri grănicereşti, păduri urbariale, cooperative, alte comunităţi şi forme asociative cu diferite denumiri, menţionate în Legea nr. 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare, beneficiara plăţilor pe suprafață poate fi forma asociativă de proprietate, pe baza copiei titlului de proprietate asupra terenurilor aparținând formei asociative și a unui tabel centralizator care cuprinde acordul fiecărui membru deţinător de animale privind depunerea cererii unice de plată de către forma asociativă, datele de identificare, codul de identificare al exploataţiei zootehnice din Registrul naţional al exploataţiilor și numărul de animale pe fiecare membru, precum și suprafața utilizată de forma asociativă prin cosit sau pășunat, la care se anexează hotărârea adunării generale a asociaţilor privind utilizarea fondurilor.
Prevederi
Noile prevederi stipulează că cererile unice de plată pot fi depuse până în data de 15 iunie, fără penalități, iar după data de 15 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie.
Asociațiile crescătorilor de animale, respectiv formele asociative de proprietate asupra terenurilor mai sus menționate, în cel mai scurt timp, trebuie să organizeze Adunări generale prin care să hotărască modul de utilizare a banilor încasați ca sprijin și să obțină acordul tuturor membrilor deţinători de animale privind depunerea cererii unice de plată de către forma asociativă. Modelul de tabel se poate obține de la Centrele locale/județean ale APIA Bihor și de la UAT-uri.
„Având în vedere modificările legislative apărute în 03.06.2015, fermierii deținători de pășuni și fânețe, care le cosesc cel puțin o dată pe an cu scopul de a obține fân, care au depus cereri unice de plată până la această dată și nu au solicitat la plată aceste suprafețe datorită lipsei animalelor, se pot prezenta la APIA pentru modificarea cererilor, până la data de 15.06.2015.
Din acest moment nu mai există nici un fel de impediment pentru ca fermierii să obțină de la UAT-uri și de la Asociațiile care eliberează adeverințele doveditoare ale calității de crescător de animale documentele necesare pentru depunerea cererilor unice de plată la APIA.
Chiar dacă există posibilitatea depunerii cererilor până la 10 iulie, cu penalități, APIA Bihor depune toate eforturile pentru a prelua cererile fără penalități, în acest sens facem un apel către toți fermierii să se prezinte la centrele locale/ centrul județean APIA Bihor până la 15iunie 2015”, a precizat Florian Pavel, directorul APIA Centrul Judeţean Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!