Veniturile din gestionarea parcărilor orădene se află în creștere, Agenția Imobiliară Oradea a anunțat un procent cu 7,5% mai mare pe 2014, față de anul precedent, în ceea ce privește încasările din parcări.
La plata prin telefon, cei mai mulţi şoferi optează pentru SMS pentru că li se pare mai simplu să plătească astfel staţionarea decât prin voucher, dar există o metodă care le poate face viaţa şi mai uşoară şoferilor: o aplicaţie oficială a sistemului Tpark – Aplicaţia Android SMS Parking România.
Această aplicație pe care trebuie să o descarci pe smartphone îți permite să plătești parcarea şi rovinieta în 15 orașe din România, printre care și Oradea. Tariful pentru parcare este același ca și în cazul plății prin SMS.
Aplicația le permite șoferilor care se loghează să memoreze numere de înmatriculare de la mai multe mașini, iar apoi să aleagă unul dintre ele atunci când parchează.
Poți să găsești oricând un loc de parcare, iar aplicația oferă și notificări atunci când perioada de parcare se termină, dar și un istoric al plăților.
De menționat este că nu se mai poate parca în Piața Unirii, în zona de pe malul Crișului Repede (de la Podul Ferdinand în dreapta, spre Tudor Vladimirescu).
Șoferii din Oradea pot accesa o hartă interactivă a parcărilor aici.
Zona marcată cu galben are limită de staționare impusă de 2 ore.
Pe listă orașelor în care poți să îți plătești parcarea prin intermediul aplicației mai sunt: Timișoara, Arad, Bacău, Baia-Mare, Bistrița, Brașov, Cluj-Napoca, Pitești, Ploiești, Satu-Mare, Sighișoara, Sighetul Marmaţiei, Turda şi Târgu Mureș.
Aplicația poate fi descărcată pe iOS și Android.
Citiți principiile noastre de moderare aici!