RER a început lucrarea de săptămâna trecută, în condiţiile opoziţiei făţişe a unei părţi a rezidenţilor. „Când a început, mai că nu l-au bătut pe inginerul nostru silvic. Dar între timp s-au mai liniştit, poate după ce au văzut că nu îi tăiem prea tare”, zice Ionel Ban, director în cadrul RER. La prima vedere, trecătorul este frapat de ciuntirea barbară a arborilor care, de ani întregi, aproape că formau un tunel vegetal din Decebal spre Rogerius. Ban zice că intervenţia s-a făcut la cererea rezidenţilor care doreau mai multă lumină şi la comanda Primăriei.
„Ni s-a cerut să luăm o treime din coroană dar am luat cam un metru, maxim doi acolo unde s-a putut. Inginerul silvic a propus tăierile, astfel încât arborele să poată reporni ciclul vegetal”, insistă Ban.
Părerile rezidenţilor sunt împărţite, conform acestuia. Unii dintre locatari aprobă tăierile pentru că astfel se simt protejaţi ei şi maşinile lor de crengile uscate care cad când bate vântul.Cei care ar dori aer curat şi verdeaţă sunt, în mod firesc, deranjaţi de ciuntirea arborilor şi au contestat lucrarea. Cu sau fără susţinători, muncitorii de la RER şi Poliţia Locală se vor înfiinţa pe amplasament până când tot alianiamentul vegetal de pe Progresului va căpăta aspectul scheletic al celor dinspre biserică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!