După expirarea termenului pentru bonificaţia
de 8%, finanţiştii Primăriei
Oradea marşează pe un alt argument
pentru a-i convinge pe contribuabili să nu
neglijeze taxele datorate
bugetului local. Mai exact,
municipalitatea nu se sfieşte să observe
că penalităţile pentru neplata
impozitelor locale sunt mai mari
decât dobânzile practicate de bănci.
„Primăria municipiului
Oradea reaminteşte contribuabililor,
persoane fizice sau juridice, că după
expirarea termenului de plată, 31 martie, în
evidenţele fiscale ale contribuabililor
restanţi se adaugă o majorare de 0,1% pe zi
de întârziere la suma neachitată.
Exprimată sub forma unui procent de
dobândăanuală, 36,5% reprezintă un
cost financiar descurajant ce ar trebui să
determine persoanele care au datorii şi la
bănci şi la bugetul local să
prioritizeze disponibilităţile
băneşti către buget”, se
arată în comunicatul transmis de
Biroul de Presă al
Primăriei.
Data de 31 martie a fost termenul până la
care contribuabilii orădeni au
putut beneficia de bonusul de 8% pentru plata
integrală, pentru tot anul 2010, a taxelor
şi impozitelor datorate bugetului
local. Din situaţia întocmită
de Direcţia Economică a Primăriei,
reiese că în ce priveşte contribuabilii
persoane fizice, în primul trimestru al anului
în curs s-au efectuat 67.868 de plăţi
de impozite, din care 47.642 de cazuri au fost cu
acordarea de bonificaţii. Spre comparaţie,
în primul trimestru din 2009 se
înregistraseră 64.491 de plăţi din
care 45.560 cu bonificaţii. Deci creşteri la
ambele capitole în acest an.
Însă în ciuda creşterii bonsului
de la 5% în 2009, la 8% în 2010,
situaţia e inversă la persoanele juridice.
Astfel, în primul trimestru al anului în
curs s-au încasat impozite
şi taxe de la 5.298 de firme
dintre care 2.283 şi-au permis plata
integrală pe tot anul şi, implicit, primirea
bonificaţiei. Aceasta în timp ce în
primul trimestru al anului trecut 5.338 de firme
îşi plătiseră cel puţin o
parte din impozite, iar 2.635 dintre ele şi-l
achitaseră integral pe tot anul.
33.000 de execuţii silite
Per total însă, încasările din
trimestrul abia încheiat au fost mai mari
decât cele din perioada similară din 2009.
„La impozitul pe clădiri s-a încasat
în anul 2010 suma de 17.718.726 lei,
reprezentând cu 7,6% mai mult decât suma
încasată în 2009 şi 44% din
prevederea bugetară a anului curent, în
condiţii de necreştere sau de scădere a
ratei de impozitare şi pe fondul scăderii
capacităţii de plată a persoanelor
juridice. Suma a fost realizată pe fondul
creşterii bonificaţiei la 8% şi a
măsurilor de execuatare silită,
începute în acest an, pentru un număr
de 32.948 de contribuabili”, mai arată
Biroul de Presă al municipalităţii.
Tot în primul trimestru s-au încasat
4.475.414 lei cu titlu de impozit pe
terenuri respectiv 5.114.328 lei ca taxe pentru
mijloacele de transport.
Oradea înregistrează 122.888 de
contribuabili persoane fizice şi
10.885 de persoane juridice.
Impozitele şi taxele locale pot fi achitate,
inclusiv cu cardul, la Camera 14 din Primărie, la
unităţile CEC sau ale Direcţiei de
Poştă, ori utilizând serviciul de
plată online de pe site-ul
municipalităţii www.oradea.ro,
secţiunea Plăţi online. Serviciul de
plată online mai permite, fără comision,
accesul pe baza codului numeric personal pentru
persoane fizice, respectiv a codului fiscal pentru
persoane juridice, pentru vizualizarea sumelor datorate
de contribuabili.
Factbox: Marii contribuabili
Iată cei mai mari contribuabili
la bugetul Primăriei Oradea în anul
2009:
1. Petrom SA: 3.655.203 lei
2. Grupul de Firme European Food şi European
Drinks: 2.244.686 lei
3. Drumuri Orăşeneşti: 1.810.435
lei
4. Omilos Oradea – Era Shopping Park: 1.183.512
lei
5. Plastor SA: 1.035.881 lei
6. Lotus Center SA: 942.214 lei
7. Centrum Investiţii şi Transport SRL:
811.792 lei
8. Power Trade SRL: 810.484 lei
9. Holcim SA: 770.528 lei
10.Banca Transilvania: 662.579 lei
Cristian Horgos
Citiți principiile noastre de moderare aici!