Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” a găzduit joi conferinţa de lansare a proiectului „Fundamentarea managementului sitului ROSCI 0062 – Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului”. Proiectul se va derula până în august 2014 cu finanţare europeană şi guvernamentală în sumă de 466.811 euro, asigurată prin POS Mediu – Axa 4, „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”.
Dată fiind importanţa acestui sit inclus în reţeaua europeană «Natura 2000», la eveniment au participat Cornel Popa, preşedintele CJ Bihor, deputaţii Sonia Draghici (PSD) şi Ioan Hulea (PPDD) precum şi lideri ai unor ONG-uri de mediu partenere cu Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor.
Viorel Lascu – coordonator de proiect şi Paul Iacobaş – preşedintele CAPDD Bihor au prezentat un film documentar realizat de Paul Pintea despre zona Defileului Crişului Repede şi Munţii Pădurea Craiului şi au împărţit şi o broşură sugestivă despre proiect.
Fructificarea proiectului va însemna stabilirea unui plan care să expliciteze modul în care, în acest Sit Natura 2000, omul şi natura pot convieţui în armonie, astfel încât oamenii să practice îndeosebi îndeletniciri tradiţionale care permit conservarea frumuseţilor naturale.
Cu plăţi compensatorii
Dintre explicaţiile care pot fi găsite pe site-ul vww.natura2000.ro notăm, de pildă, obligaţia autorităţilor ca „în cazul în care vor exista activităţi care trebuie stopate, datorită declarării unei zone drept sit Natura 2000, fermierii, proprietarii, administratorii şi concesionari de terenuri vor primi plăţi compensatorii”.
CAPDD Bihor va implenta proiectul pe teritoriul administrativ al localităţilor Aştileu, Bratca, Budureasa, Bulz, Ceica, Curăţele, Căbeşti, Dobreşti, Măgeşti, Pomezeu, Remetea, Roşia, Vadu Crişului, Vârciorog, Suncuiuş, Ţeţchea şi Poieni (judeţul Cluj).
În cadrul proiectului se vor inventaria, evalua şi carta speciile şi habitatele de interes comunitar ale sitului precum şi ameninţările specifice.
Localnici consultaţi
Se vor derulaactivităţi de consultare, conştientizare şi informare a localnicilor Tinerii vor fi cuprinşi în acţiuni de conştientizare, prin organizarea de tabere şi prin activităţi organizate în şcoli. În vederea elaborării şi aplicării protocoalelor de monitorizare a sitului şi a Planului de management vor avea lor instruiri pentru utilizarea GIS şi a teledetecţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!