Miercuri, de la ora 18:00, în Sala Mare a Primăriei va avea loc dezbaterea publică a Planului de Mobilitate Urbană al Oradiei.
Acesta conţine 22 de proiecte considerate prioritare de actuala garnitură liberală din fruntea Primăriei. Odată trecut de dezbaterea publică, Planul de Mobilitate Urbană va intra în plenul deliberatuivului local pentru adoptare şi apoi va servi drept bază pentru accesarea de fonduri europene în viitoarele exerciţii financiare.
Gazda dezbaterii ar urma să fie viceprimarul Mircea Mălan, cel care a şi prezentat conţinutul Planului în urmă cu câteva săptămâni.
Proiecte
Prelungirea liniei de tramvai de-a lungul Peţei, de la Calea Aradului pe la Universitate – Cartierul Ceyrat – Depou OTL este unul dintre proiecte, la fel ca legarea, pe cale ferată în zona străzilor Primăriei – Calea Aradului, a cartierelor Ioşia şi Rogerius.
Planul conţine şi reabilitarea mai multor străzi, construirea unui pod rutier în locul celui pietonal de la Informatica şi reabilitarea Podului Dacia.
O reţea de piste velo cu aplicare în mobilitatea urbană şi mai puţin în loisir, cum e acum, un nou depou pentru tramvaie în şoseaua Borşului plus un sistem de management integrat al traficului sunt alte proiecte prinse în Plan.
Cu demolări
Între măsurile aducătoare de conflict pe care le conţine Planul figurează şi demolarea de case în Centru, pentru lărgirea unor străzi. Deşi Planul Urbanistic General nu conţine această propunere, edilii insistă pentru demolări masive pe strada Avram Iancu.„Tot în scopul creşterii mobilităţii, vom întocmi proiecte pentru lărgirea străzilor Avram Iancu, de la Piaţa Unirii până la ISU şi Sucevei la 25 de metri”, a declarat edilul.
Valoarea proiectelor prinse în Plan este de 82,7 milioane de euro, din care 50,8 milioane de euro până în anul 2020 şi 31,9 milioane de euro în perioada 2020 – 2030.
Citiți principiile noastre de moderare aici!