Lucrările de realizare a pistei de alergare din Parcul Salca sunt aproape de finalizare, urmând ca în funcție de condițiile meteo, să se încheie până în luna aprilie, transmite Primăria Oradea. Lucrările sunt realizate de asocierea Construcții Bihor SA (executant) și Edildrum Construct SA (proiectant). Valoarea contractului este 655.039 de lei (fără TVA).
[eadvert]
Ideea realizării pistei de alergare aparţine orădenilor, proiectul fiind ales chiar de către cetățeni, în cadrul primei sesiuni de bugetare participativă. În intervalul 2014 – 2016, administrația locală a amenajat Parcul Salca I şi Parcul Salca II, pe terenul situat între pârâul Peţa şi strada Meiului, pista de alergare venind acum ca o completare a amenajărilor realizate aici.
Ce s-a făcut deja
Pista are o lungime de 1.074 m și o lățime de 1,20 metri. Traseul pistei de alergare se conturează pe malul stâng al Pârâului Peța, din dreptul podului pietonal, pe lângă canalul colector ce deversează în Pârâul Peța și se continuă paralel cu str. Meiului, după care se întoarce la podul pietonal peste Pârâul Peța.
Până în acest moment s-au realizat lucrările la terasamente, s-a realizat fundația din balast a pistei, s-a așternut stratul de piatră spartă și urmează să fie realizate și cele două straturi de tartan. Pe latura spre Pârâul Peța și spre canalul colector s-au montat deja stâlpi de iluminat ornamentali, cu corpuri de iluminat cu led.
Pe Barcăului
Totodată, se apropie de finalizare și lucrările la pista de alergare din jurul coridorului verde Barcăului, urmând să fie gata în circa o săptămână, transmite Primăria. Și acolo lucrează aceleași firme, valoarea contractului fiind de 1,67 milioane de lei (fără TVA). Lungimea pistei de alergare din jurul coridorului Barcăului este de 2,2 km, iar lățimea este de 1 metru.
Coridorul verde Barcăului este amenajat în trei sectoare: zona A – pentru odihnă activă, zona B – pentru joacă și recreere și zona C – pentru odihnă pasivă. Pista de alergare este finalizată deja pe sectoarele A și B, iar acum se fac ultimele lucrări pe zona C, transmite Primăria Oradea.
Trimite articolul
XSi la vara toti vor fi muscati de tigrul de platan..halal primarie
-
Nu muscati numai, ce si intepati de tantarii tigru care nu te lasa seara sa stai afara te ciuruiesc.
-
Halal comentariu!
Perfect. pe cand se aunuta si un mic program de educare a oamenilor? Ca vad ca brusc si dintr-o data oamenii nu mai stiu sa umble pe trotuarele (mai mult sau mai putin) amenajate ci toti isi gasesc sa se deplaseze pe pista de alergare sau cea de biciclete…
-
o solutie ar fi realizarea suprafetei de alergare din scoarta (mulci). Se practica in diverse tari, e drept ca mai mult prin parcuri si paduri. Sigur nu va dori nimeni sa-si plimbe pantofii pe acolo.
-
Poate te educa ma-ta pe tine. Nu ai observat ca toate pistele de biciclete s-au facut prin trasarea unor linii direct pe spatiul pietonal? Nu e accesul tau exclusiv acolo doar pentru ca s-au tras niste linii.
130.000 de euro pentru o pista de 1km ???
Cu banii astia se ridicau 3 case in rosu, cu tot cu manopera.
DNA ? – niciodata, leprele ‘liberale’ s-au dovedit slugi credincioase ‘partenerilor strategici’, au inalta protectie FBI.
Pista din salca e in constructie de anul trecut, greu era sa o termine cand au inceput-o
Partea de langa sosea e facuta aiurea, alergi si inhalezi gaze de esapament… toata miscarea e compromisa, in loc sa-ti oxigenezi plamanii si sangele te umpli cu tot felul de substante toxice din gazele de esapament.
Proiectantul a alergat vreo data in spatele masinilor? cu aceasta solutie inclin sa cred ca nu, si mai mult, nu cred ca stie ceva depre poluare si alergarea/plimbarea care se doreste mai departe de traficul auto, adica in aer mai curat.