Această pistă va lega coridorul verde al Crişului Repede de cel al Peţei, ajungând până în cartierul Nufărul, la şoseaua de centură. Într-un viitor nedetermint, Municipalitatea intenţionează să continue pista până în Băile Felix şi 1 Mai.
5,7 km
Tronsoanele fac parte din proiectul „Construirea unei piste de biciclete între Oradea şi Berettyoujfalu”, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013, Primăria Oradea prelungind această pistă transfrontalieră cu peste 5 kilometri pe teritoriul municipiului Oradea.
În aceste zile, au fost efectuate lucrările de finalizare a tronsonului I, acestea fiind marcate şi trasate în roşu în intersecții respectiv zonele des circulate. Pe tronsonul II, în preajma parcului Salca, lucrările se află în diferite stadii de execuție. Primăria municipiului Oradea estimează că la finalul lunii noiembrie şi porțiunea tronsonului II să fie dată în folosința cetățenilor.
Lucrările la pista de biclete sunt executate de Asfamixt SRL, care a fost desemnată câştigătoare la sfârşitul lunii iunie, în urma procedurii de licitaţie. Valoarea contractului este de aproximativ 316.000 euro.
Traseul pentru prelungirea pistei de biciclete pe teritoriul Municipiului Oradea are o lungime de 5.740 m şi este următorul:
Tronson I: Pod Sovata – str. Oneştilor – str. Măgurei – Calea Aradului – str. Padişului – dig mal drept pârâul Peţa – str. Făgăraşului (mal drept pârâul Peţa), până la intersecţia cu str. Traian Blajovici.
Tronson II: str. Făgăraşului (mal drept pârâul Peţa), de la intersecţia cu Calea Armatei Române la intersecţia cu str. Feldioarei.
Tronson III: str. Erkel Ferenc (mal drept pârâul Peţa) – str. Prieteniei – mal drept pârâul Peţa – str. Peţei – str. Depozitului – str. Ogorului (şoseaua de centură).
Citiți principiile noastre de moderare aici!