Aceasta ar urma să aibă lungimea de 2.254 m şi lăţimea. Dată fiind lăţimea, de doar 1m, e foarte probabil că pista va fi „cu sens unic”, asemenea celei din Parcul I. C. Brătianu.
Costul estimat al lucrării este de 2,4 milioane lei iar termenul de execuţie a fost estimat la 3 luni. Pista este încadată între parc şi pista de biciclete.
În lucru
Firma Construcţii Bihor este executantul culoarului verde din strada Barcăului, amenajat şi dotat cu aparate de joacă în contul unui proiect cu finanţare europeană, în valoare de peste 7,7 milioane lei.
E vorba este o fâşie în suprafaţă de aproximativ 3,8 hectare, împărţită în trei tronsoane de accesele rutiere între case. Execuţia a început dinspre Oneştilor şi avansează spre Ioşia. Primele operaţiuni au fost debarasarea terenurilor de molozul rezultat în urma dezafectării construcţiilor şi platformelor de beton şi mutarea reţelelor deţinute de Transgex pe amplasament.
În premieră pentru Oradea, în acest parc se va amenaja şi un complex de fitness cu aparate pentru persoane cu dizabilităţi. Alte dotări sunt locuri de joacă – inclusiv unele pentru cei cu dizabilităţi motorii, alei, tiroliană, zone de picnic dar şi cişmele şi toaletă publică. Termenul de finalizare culoarului verde este luna mai a acestui an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!