Expoziţia este organizată în memoria artistului plastic, care anul trecut ne-a părăsit neaşteptat. După 2004, când la Oradea au fost expuse pentru prima dată creaţiile acestuia, instituţia muzeală orădeană propune, în sălile Secţiei de artă, o retrospectivă amplă, edificatoare asupra destinului artistic al unuia dintre cei mai reprezentativi pictori români contemporani”, se arată într-un comunicat al Muzeului.
Cariera de artist plastic a lui Constantin Blendea a fost completată de cea de pedagog, din 1959 fiind cadru didactic la Secţiile de Artă Monumentală şi de Pictură ale Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Prestigioasa sa activitate artistică cuprinde numeroase participări la expoziţii de grup şi colective în ţară şi străinătate, începând cu anul 1956, precum şi expoziţii personale organizate la galerii şi muzee naţionale (Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Bistriţa, Oradea, Tîrgu-Jiu, Tîrgovişte etc.) şi internaţionale (Ungaria, Cehia, Slovacia, Italia, Polonia etc.). De asemenea, a fost unul din pionierii restaurării ştiinţifice din România, alături de Vasile Drăguţ etc. A fost distins cu numeroase premii şi medalii, între care amintim Ordinul Meritul Cultural, clasa a IV-a (1968), Premiul pentru Artă Monumentală al UAP (1980), Ordinul Serviciu credincios în grad de cavaler pentru activitate profesională în domeniul monumentelor istorice (2002), Premiul pentru arte plastice la Gala Radio România Cultural (2011). La vernisaj va fi prezentă şi doamna Maria Blendea, autoarea suitei de piese textile expuse în zona Scării de Onoare a Muzeului Ţării Crişurilor (Palatul Baroc). Expoziţia va putea fi vizitată până în 6 octombrie 2013.
Citiți principiile noastre de moderare aici!