Accidentul a avut loc pe D.N.79, în localitatea bihoreană Gepiu.
„Polițiștii Biroului Rutier Salonta s-au deplasat cu operativitate la fața locului, iar în urma investigațiilor efectuate, au constatat că, un bărbat de 36 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, pe direcția Oradea – Salonta, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi acroșat un bărbat de 50 de ani, din comuna Batăr, care, în calitate de pieton, ar fi traversat partea carosabilă fără să se asigure, prin loc nepermis”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
În urma accidentului rutier, pietonul a suferit multiple leziuni, fiind transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale, unde, din nefericire, în cursul nopții de 25 spre 26 octombrie, a decedat.
[eadvert]
În urma testării conducătorului autotrenului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
Accident grav la Gepiu: un bărbat se află în comă după ce a fost lovit de un TIR
Citiți principiile noastre de moderare aici!