În doar 24 de ore politistii rutieri au constatat 416 abateri pe şoselele judeţului, iar dintre acestea cea mai mare pondere s-a împărţit între pietoni şi şoferi grăbiţi. Ca număr de sancţiuni pe primul loc s-au clasat abaterile de la limita de viteză, nu mai puţin de 157 de şoferi fiind sancţionati. Aproape la fel de numeroase au fost şi traversările neregulamentare, 144 de pietoni fiind amendaţi de rutieristi. Totodată, nouă permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute nouă certificate de înmatriculare şi a fost constatată o tamponare.
Pe lângă acestea, 14 sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionate trei depăşiri neregulamentare, iar 98 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.
V.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!