Graba sau nerăbdarea sau poate aroganţa şoferilor a dus la rănirea a doi orădeni în traficul rutier de la Oradea. Doi oameni nevinovaţi, care au trecut şoseaua pe zebră şi pe culoarea verde a semaforului au fost loviţi de maşinile a doi şoferi.
Două cazuri
Sâmbătă, 24 ianuarie a.c., la ora 21:40, un orădean a fost rănit, pe str. Corneliu Coposu din Oradea, de maşina unei concetăţene (29 de ani). Bărbatul (33 ani) trecea şoseaua pe marcajul pietonal, semnalizat corespunzător şi şoferiţa nu i-a acordat prioritate de trecere. Din fericire, acroşajul a fost uşor.
În celălalt caz, e vorba de o adolescentă şi ea lovită de maşină, tot pe zebră.
O minoră
Fata traversa duminică, 25 ianuarie a.c., la ora 19:00, strada 1 Decembrie din Oradea, tot pe marcajul pietonal, semnalizat corespunzător. În timp ce adolescenta se afla în traversare regulamentară, a dat peste ea un orădean de 59 de ani, care conducea o maşină şi nu i-a acordat prioritate de trecere.
În ambele cazuri, poliţiştii rutieri continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!