A devenit un brand al orașului și al județului. Este vorba despre Festivalul Național de Artă Naivă Oradea. Totul s-a întâmplat din pasiunea pentru artă naivă a jurnalistului Mircea Stroe.
Joi seara, la Muzeul Țării Crișurilor, în prezența unui public numeros, a avut loc vernisajul celei de-a V-a ediții a evenimentului. O ediție, așa cum spune Mircea Stroe, președinte al Asociației Artiștilor Naivi din România, „dedicată primului artist naiv recunoscut universal Henri „Vameșul» Rousseau, precum și primului artist naiv român recunoscut oficial în țara noastră, Ion Niță Nicodin”.
„Această ediție este și pentru toți cei pe care negustorul de artă Wilhelm Unde, primul biograf și exeget al artiștilor naivi, îii prezenta în 1928 sub genericul «pictori ai inimii neîntinate». Și pentru că este anul Centenarului, expoziția de artă naivă de la Muzeul Țării Crișurilor cuprinde 100 de lucrări, câte una pentru fiecare an al Centenarului Marii Uniri”, a spus președintele Asociației Artiștilor Naivi din România.
Tehnică unică în lume
La această ediție, datorită determinării și puterii de convingere, Mircea Stroe a reușit să-l aducă în fața publicului bihorean pe Gheorghe Babeț, un artist care nu a mai expus de 20 de ani și care mărturisea anul trecut într-un interviu că din cele 164 de lucrări executate de-a lungul timpului mai are doar patru.
La Oradea, vedeta expoziției Gheorghe Babeț a venit cu trei lucrări: „La ceas de prânz”, „Corupție” și „Taxi ad-hoc”. Gheorghe Babeț e fascinat de Henri Rousseau le Douanier- Rousseau «Vameșul». La un an după ce a început să studieze la Şcoala Populară de Artă, el fiind lăcătuș mecanic de meserie, adescoperit un album al lui Rousseau și a fost şocat de câtă libertate de exprimare se poate bucura „abordând acest gen de pictură, căreia nici nu ştiam că-i zice «naivă»”. Un stil care se potriveau mănușă cu fantezia sa nativă completată de dragostea pentru natură.
Prezența lui Babeț la Oradea e parte a unui proiect inițiat de Asociaţia Artiştilor Naivi din România care îşi propune să scoată la lumină nume uitate ale artei naive, primul dintre numele mari prezente la ediţia de anul acesta fiind Gheorghe Babeţ, celebru pentru tehnica sa unică în lume. Și-a dezvoltat această tehnică din necesitate, dorind să facă pictură de şevalet și neștiind de unde să își procure materiale. Folosește în tablourile sale pulbere de turmeric, lac de unghii, pastă de scris, anilină, chiar şi unele medicamente: albastru de metil, cristal violet,
Majoritatea lucrărilor lui Babeț se află în colecții din străinătate, unele chiar în SUA și canada. Cele mai multe lucrări ale naivului român s-au aflat în posesia unui colecționar din Austria: peste 80 de tablouri. Acesta a vândut din tabourile lui Babeț la o licitaţieorganizată la Londra, unde s-a vândut şi un Van Gogh.
Ne colorează toamnele
„Este un eveniment care ne colorează toamnele fiecărui an, iar Muzeul Ţării Crişurilor este un partener pe care se poate conta şi de acum înainte în ceea ce priveşte această manifestare unică în România, dedicată artei naive”, a declarat Aurel Chiriac, directorul muzeului, în deschiderea evenimentului.
Mircea Jacan, managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, a apreciat că instituţiape care o conduce este mândră că s-a implicat în organizarea exemplară a unei manifestări de asemenea anvergură şi frumuseţe.
„Suntem foarte bucuroși că putem găzdui acest main event cultural al artei naive, mai ales că Bihorul este un reper național în ceea ce privește cultura tradițională pe care dorim să o protejăm , și mai ales să o trimitem mai departe intactă”, a subliniat Mircea Jacan.
Prezent la eveniment, directorul Şcolii Populare de Arte Botoşani, Liviu Andronic, a înmânat organizatorilor o diplomă aniversară, ținând să precizeze că „succesul Festivalului Național de Artă naivă de la Oradea se datorează Asociații Artiștilor Naivi din România, dar mai ales președintelui Mircea Stroe, despre care putm spune că este el însuși un festival”.
Succesul Festivalului Naţional de Artă Naivă de la Oradea este însă doar partea vizibilă a unui iceberg compus din multiple, infinitezimale relaţii amicale, sociale, culturale şi interpersonale care au făcut posibilă aşezarea artei naive contemporane româneşti sub reflectoarele culturii de masă. Este un festival despre colaborarea actorilor instituţionali, dar şi despre legăturile invizibile care leagă arta de oraş, de comunitate, de dezvoltarea comunităţii.
„Acesta este adevărata realizare a festivalului, dincolo de organizarea scrupuloasă, faptul că arta naivă este popularizată la justa valoare, iar publicul de artă, vizibil dezangajat în ultimii ani, revine în sălile expoziţionale atras de exploziile de culoare, zîmbete şi veselie degajate de arta naivă contemporană”, a concluzionat Mircea Stroe.
Cei care au determinat buna reuşită a acestui festival sînt: Consiliul Judeţean Bihor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Muzeul Ţării Crişurilor, Fundaţia Comunitară Oradea, Pusha Fashion, Tehnoprint, Perpetuum Cluj, Revista Familia, Transilvania Tour, dl. Ioan Degău şi Inspectoratul Şcolar Bihor.
Expoziţia este cu vânzare şi va rămâne pe simezele Muzeului Ţării Crişurilor până în 8 noiembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!