Iubitori de artă, de frumos au de unde alege în acest final de săptămână. Artiştii locali s-au adresat , prin lucrările pe care le expun, atât publicului cunoscător, cât şi celui tânăr, în formare. 30 de lucrări, de mari dimensiuni, inspirate din zona Muntelui Athos semnate Stela Marta, mai pot fi admirate în acest week-end pe simezele Galeriei de Artă. Tematica expoziţiei este împărţită în două: prima parte e de inspiraţie marină, iar a doua, de inspiraţie florală, decorativă, aşa cum explică Stela Marta. Sunt culori fantastic de frumoase, care numai acolo, în Marea Egee, se pot vedea”. După „O fereastră deschisă spre vis”, 2007, Primăvara, 2008, Stela Marta îi ademeneşte pe orădeni cu propria viziune asupra Muntelui Athos, transpusă în ulei. Aşa cum a scris un critic pe site-ul oficial al artistei www.stelamarta.ro. „lucrările Stelei sunt de o luminozitate feerică, optimismul acestora fiind tradus prin culori pastelate. Artista îmbină în mod uluitor natura moartă cu buchetele de flori. Totodată, artista exprimă suflul lumii veneţiene prin celebre personaje de epocă, ascunse în spatele măştilor cu descrieri ale peisajelor greceşti. Scopul artei constă în trimiterea noastră dincolo de urâtul acestei existenţe”, iar Athos nu face excepţie. În cadrul expoziţiei e imposibil să nu remarci lucrarea care o înfăţişează pe Sfânta Maria care face o conexiune între apă, munte şi cer. „Tabloul este inspirat din zona mănăstirilor ortodoxe de pe Muntele Athos, locul unde accesul femeilor nu este permis”, a explicat artista cu prilejul inaugurării expoziţiei. „Athos” rămâne deschis până duminică. Artista născută la Beiuş, care a fost iniţiată în pictură de Pop Niculiţă, are lucrări în colecţii particulare din România, Ungaria, Franţa, Italia, Suedia, Canada şi America Latină. În portofoliul Stelei Marta se află şi un portret pe care artista i l-a făcut celebrului designer Cătălin Botezatu. Expoziţia rămâne deschisă până în 21 februarie, între orele 10.00-15.00, intrarea fiind liberă.
„Artfusion. Young generation”
Încearcă să se impună în memoria publicului. Sub titlul „Artfusion. Young generation” şase artişti de la facultatea de Arte Vizuale, expun în holul Universităţii Partium. Diana Modog este absolventă a Facultăţii de Arte Vizuale, promoţia 2008, face cursuri de master în sculptură şi ambient. Una dintre lucrările ei „Flori albastre”, a mai fost expusă la Budapesta şi Debreţin. Alisa Ambro, absolventă a promoţiei 2009 a Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea. Lucrările ei sunt inspirate din momentele de referinţă ale vieţii: naşterea, copilăria, adolescenţa şi moartea. Ovidiu Gui, masterand în sculptură şi ambient, surprinde prin două portrete ale celebrilor Jennifer Lopez şi Leonardo DiCaprio. Masterandul la pictură, Horea Sălăgean se remarcă printr-un graffiti şi portretul unui arlechin. Andrea Hovorka, absolventă a promoţiei 2009 a Universităţii Oradea, este prezentă cu teme florale. În expoziţia de la Partium regăsim şi o reproducere a celebrei Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci, sub semnătura lui Szilagyi Szilard. Expoziţia rămâne deschisă până în 21 februarie, între orele 10.00-15.00, intrarea fiind liberă.
Ministrul-muză
Nu numai pictorii din Oradea sunt inspiraţi de persoanele publice. Conform presei centrale, timişoreanul Lucian Mugur Serdean, a considerat că, a sosit vremea ca şi Elena Udrea să se dezbrace, dar acest lucru s-a întâmplat doar în imaginaţia sa. Inspirat de frumuşetea şi naturaleţea Elenei Udrea, a reprezentat-o pe aceasta goală printre trandafiri. ”Este o creaţie plină de semnificaţii: păsărica aflată deasupra capului ei înseamnă că Udrea e informată cu privire la toate scandalurile şi intrigile, are mereu pregătită o săgeată în mână, ce poate fi a lui Cupidon sau de războinică, are un măr cu două feţe, una otrăvită şi altă comestibilă”, a explicat autorul.
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!