Nici nu s-a retras încă toată organizarea de șantier din jurul clădirii fostului cinematograf, că Piața Magnolia intră din nou în săpături. Miercuri a fost predat amplasamentul în vederea începerii lucrărilor de reamenajare a Pieței Magnolia din cadrul proiectului „Mobilitate policentrică în Municipiul Oradea – coridor Magnolia, Cazaban, Nufărul”, ca urmare a semnării contractului cu firma Gavella Com SRL.
„Beneficiind de finanțare nerambursabilă, investițiile în regenerare urbană vor oferi orădenilor spații pietonale de calitate, în cartierul în care locuiesc. Prin amenajarea unor centre de cartier, cum va fi Piața Magnoliei, sau cele din Cazaban și Nufărul, care vor debuta în curând, ne propunem să generăm spaţii urbane moderne, care să-i facă pe orădeni să se simtă bine în orașul lor. Reabilitarea bulevardului Nufărul – Cantemir intră în aceeași logică a regenerării urbane de substanță, cu undă verde pentru transportul în comun, carosabil nou, de calitate, iluminat public modern, pistă de biciclete și spații pietonale extinse”, transmite primarul Florin Birta.
[eadvert]
Valoarea totală estimată a contractului a fost de peste 11,1 milioane de lei fără TVA, iar valoarea câștigătoare a ofertantului este de 10,89 milioane de lei fără TVA. Termenul pentru execuția lucrărilor este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere, iar perioada pentru garanția tehnică a lucrărilor este de 10 ani, de la data procesului verbal de recepție încheiat la terminarea lucrărilor.
„Prin reamenajarea Pieței Magnoliei, se are în vedere obținerea unui spațiu urban contemporan, accesibil şi sigur pentru locuitorii orașului”, transmite Primăria.
Se propune înlocuirea pavajului existent, de tipul dalelor de beton prefabricate, cu piatră cubică naturală, din granit, având dimensiunile 10x10x10 cm. Pentru unificarea suprafețelor și mărirea pieței la nivelul percepției, se vor înlocui și trotuarele perimetrale pieței, realizate din asfalt, cu dalaj identic cu cel din interiorul pieței. La final, va rezulta o suprafață nouă dalată de aproximativ 4.600 mp.
Toţi arborii existenţi vor fi păstraţi, executantul lucrării având obligaţia să-i inventarieze şi să-i protejeze pe durata lucrărilor. De asemenea, în zona centrală se vor planta 24 de arbori noi, pe întreaga suprafaţă a pieţei urmând să fie plantaţi în total 105 arbori şi 580 de arbuşti.
În interiorul pieţei se propune amenajarea unui ansamblu având două locuri de joacă cu strat din covor de cauciuc (tartan) de 162 mp şi două locuri cu nisip, precum şi echipamente de joacă. De asemenea, zona va fi dotată cu o fântână arteziană, amplasată în partea dreaptă a pieţei, care va funcţiona cu recircularea apei. Sculptura existentă va fi păstrată.
În evaluare
Proiectul „Mobilitate policentrică în Municipiul Oradea – coridor Magnolia, Cazaban, Nufărul” are în vedere amenajarea unor piațete de cartier, după cum urmează: pe suprafața Pieței Magnoliei din Cartierul Rogerius, apoi în zona cuprinsă între Biserica «Sfântul Duh Mângâietorul» – Sala Sporturilor «Antonio Alexe» – Casa Tineretului şi Calea Alexandru Cazaban – cartierul Ioșia, respectiv în cartierul Nufărul, în zona McDonald’s.
În ceea ce privește procedurile de achiziție pentru amenajarea piațetelor de cartier Ioșia și Nufărul, acestea sunt în curs de evaluare, urmând să fie desemnat un câștigător în perioada următoare.
Trimite articolul
XCopacii din imagine asa vor arata peste 50 de ani, la inceput vor fi taiati complet si plantati altii, care le va lua 40-50 de ani sa creasca, daca vor apuca sa creasca