Pentru etapa incipientă a documentaţiei tehnice a lucrării de refacere a Pieţei Ferdinand, Primăria a apelat la autorul primei variante de refacere a Pieţei Unirii. Proiectul arhitectului orădean Emodi Tamas este în curs de actualizare şi trebuie predat Primăriei până în 15 august. „Este, de fapt, vechiul proiect din 2010. Atunci s-a discutat despre refacerea ambelor pieţe şi au existat propuneri pentru amândouă, dar în scurt timp a devenit evident că vor fi bani doar pentru una. Acum, s-a lansat din nou o axă pe care se pot încadra acest tip de lucrări şi proiectul vechi a fost scos de la naftalină. Trebuie modificat pentru a fi în acord cu ceea ce s-a făcut în Piaţa Unirii. Vor fi modificări relativ minore”, ne-a spus arhitectul.
Toaletare?
Emodi spune că vor fi defrişări în pateul vegetal de la interferenţa Pieţei Ferdinand cu zona Budi Bar, în mijlocul căreia se află fântâna arteziană barocă. Propune o soluţie şi la veşnica dispută despre soarta tiselor – unii le contestă utilitatea pentru că umbresc clădirile-monument, iar alţii le recunosc virtutea de monumente vegetale în sine. „Am avut o discuţie cu un profesor specialist în silvicultură şi amenajări de spaţii verzi şi mi-a spus că, chiar şi la această vârstă, tisa poate fi toaletată. Desigur, nu brutal, tăierile pentru a ajunge la forma dorită s-ar putea întinde pe vreo doi sau trei ani, dar contează că sunt posibile. Va fi scoasă o tisă, cea din faţă de la BRD, unde este prevăzut un sens giratoriu”, detaliază arhitectul.
Emodi insistă că, din contră, proiectul prevede plantări suplimentare: pe două laturi ale Clădirii Bazarului, spre Teatru şi spre Piaţa Ferdinand, în jurul statuii Regina Maria, unde este propusă o piaţetă circulară, şi în spatele clădirii Teatrului.
Întreaga piaţă va dobândi un caracter predominant pietonal, se va scoate traficul de pe strada Madach Imre şi din faţa teatrului, dar strada Patrioţilor va deveni cu dublu sens, prin anularea locurilor de parcare.
O altă modificare convenită de părţi, edili şi arhitect, este înlocuirea granitului prevăzut în proiectul din 2010 cu porfir. Nu sunt prinse în proiect suprafeţe pavate cu plăci albe, după modelul celor din Piaţa Unirii.
Contractul pentru Studiul de fezabilitate a fost semnat în martie, anul acesta, la valoarea de 114.236 lei fără TVA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!