Piața construcțiilor a avut o evoluție pozitivă în 2017, iar cifrele din primul trimestru 2018 arată un trend încurajator, conform unui studiu Arabesque, distribuitor românesc de materiale de constructii și finisaje din România. Pe fondul creșterii economice, cererea de spații de birouri, locuințe și construcții industriale a avansat semnificativ, astfel că afacerile din acest sector s-ar putea apropia în acest an de pragul de 30 de milioane de lei, cu peste 3 miliarde de lei peste nivelul din 2016.
După ce, anul trecut, volumul lucrărilor de construcţii per total a scăzut în serie brută cu 5,4% comparativ cu anul 2016, în acest an am putea asista la un reviriment, estimează experții de la Arabesque.
Creștere și în 2018
Potrivit datelor de la INS, volumul lucrărilor de construcții a crescut în primele două luni din 2018 cu 8,4%, în serie brută, evoluția fiind una semnificativă pe toate palierele. Lucrările de reparații capitale au avansat cu 40,4%, cele de întreținere și reparații curente cu 37,5%, iar lucrările de construcții noi cu 28%.
Cel mai dinamic segment, după numărul autorizațiilor de construcții, îl marchează sectorul rezidențial, segment în care volumul lucrărilor de construcții a crescut anul trecut cu 69,7%. În anul 2017 au fost eliberate un număr de 41.603 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, din care cele pentru clădiri rezidenţiale cu o locuinţă au reprezentat 88,9% faţă de total.
„În anul 2017 au fost terminate 53.301 locuinţe, în creştere cu 1095 locuinţe, faţă de anul 2016. Din datele din piață, estimăm că, în acest an, numărul locuințelor nou terminate va crește peste nivelul de 65.000 de unități”, au declarat experții.
Anul trecut, cele mai multe locuinţe s-au dat în folosinţă în regiunile de dezvoltare Bucureşti– Ilfov (17,9% faţă de total ţară), Nord–Vest (17,8%), Nord–Est (15,2%), Centru (13,7%), Sud–Est (11,4%) şi Sud–Muntenia (10,0%).
„Dincolo de evoluția segmentului rezidențial, primele două luni din 2018 indică creștere a volumului construcţiilor inginereşti şi a clădirilor nerezidenţiale cu 34,3%, respectiv cu 17,0%. Încă un semn că piața construcțiilor accelerează si în acest segment, după relativa stagnare din ultimii 2-3 ani. Evoluția pozitivă trebuie pusă pe seama creșterii încrederii investitorilor în economie și a cererii în creștere pe toate segmentele pieței, de la birouri la spații rezidențiale”, explică reprezentanții Arabesque.
Potrivit datelor studiului comandat de Arabesque, în piața construcțiilor activează peste 60.000 de companii, cu peste 150.000 de angajați. Numărul firmelor și a forței de muncă declarată oficială s-au menținut constante în intervalul 2012-2016.
Citiți principiile noastre de moderare aici!