„Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
face cunoscut că s-a publicat, în Monitorul
Oficial al României nr. 269 din 24 aprilie 2009,
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
38/2009 pentru prelungirea cu un an, a termenului
prevăzut la art. 39 alin. (2) şi (3) din O.U.G.
nr. 44/2008 privind desfăşurarea
activităţilor economice de către persoanele
fizice autorizate, întreprinderile individuale
şi întreprinderile familiale, în care
persoanele fizice şi asociaţiile familiale pot
solicita preschimbarea statutului juridic”, se spune
într-un comunicat publicat pe site-ul ONRC.
În Bihor
La sediul ORC Bihor, vineri – 24.04.2009, la ora 13:00,
încă nu se ştia nimic. Ghişeele
oficiului erau destul de aglomerate, bihorenii
încercând pe ultima sută de metri
să-şi preschimbe autorizaţiile. „Nu am
ştiut că trebuie să-mi schimb
autorizaţia. Din ziar am aflat şi am venit
să nu mă radieze”, spune S.S. care are
autorizaţie de persoană fizică.
Lucia Cornelia Gligor, directorul ORC Bihor ne-a informat
vineri, că de la ultima noastră solicitare –
în data de 16.04.2009, au mai solicitat preschimbarea
autorizaţiilor câteva sute de PF şi AF.
„S-ar putea ca termenul să fie prelungit, altfel
câteva mii de PF şi AF din Bihor vor fi radiate
din oficiu, conform legii”, ne-a declarat şefa
ORC Bihor.
Până la data de 16.04.2009 s-a solicitat
preschimbarea autorizaţiilor de către un
număr de 4.697 de PF şi AF din cele 9.252
înregistrate în judeţul Bihor.
Potrivit OUG nr. 44/2008, persoanele fizice şi
asociaţiile familiale autorizate care
desfăşoară activităţi economice
în mod independent trebuiau să se autorizeze
şi înregistreze la Registrul Comerţului
până la data de 25 aprilie 2009. Conform actului
normativ amintit, persoanele fizice pot desfăşura
activităţile economice în mai multe moduri:
individual şi independent, ca persoane fizice
autorizate; ca întreprinzători titulari ai unei
întreprinderi individuale; ca membri ai unei
întreprinderi familiale.
Indiferent de forma pentru care vor opta, PF şi AF vor
ţine contabilitatea în partidă simplă,
conform reglementărilor privind organizarea şi
conducerea evidenţei în partidă
simplă.
Dan Birta
PF şi AF păsuite cu un an
ORADEA - Termenul de preschimbare a autorizaţiilor la
Registrul comerţului, prelungit cu un
an. Veşti bune pentru persoanele fizice (PF)
şi asociaţiile familiale (AF) autorizate.
Termenul de preschimbare a autorizaţiilor la Oficiul
Naţional Registrul Comerţului (ONRC) a fost
prelungit cu un an.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cererile de finanțare au fost depuse în cursul zilei de joi, 31 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Una caldă, alta rece pentru un marocan și soția lui din Oradea, acuzați că au coordonat o grupare care se ocupa cu transportul unor conaționali ai bărbatului din România în Italia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineaţa, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, valabile în mai multe zone şi localităţi din 16 judeţe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul după amiezii zilei de joi, 31 octombrie, șoferii au stat în coloană pe Centura Oradea zeci de minute.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 1 - 3 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Biroul Politic Județean al PNL a decis joi seara într-o ședință care va fi formula de conducere la Consiliului Județean, la constituirea de luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!