„Un discurs trebuie să fie ca fusta unei femei: destul de lung(ă) cât să acopere subiectul şi destul de scurt(ă) cât să creeze interes”, spunea nimeni altul decât Winston S. Churchil.
Mark Czeli, un tănăr orădean este convins că aşa trebuie să fie. Şi a şi verificat acest dicton cu ocazia susţinerii proiectului său la Gala Responsabilităţii Corporative.
Acolo, tânărul orădean a prezentat proiectul „Un tramvai numit speranţă” prin care Mark propune organizarea unei petreceri în tramvai, cu scop caritabil, prin care se încurajează voluntariatul tinerilor prin activităţi de fundraising. Toate fondurile adunate vor fi donate tinerilor de la Asociaţia S.O.S. Autism şi Asociaţia Down.
La Bursa Talentelor
În urma unei licitaţii de tip englezesc, proiectul lui Mark a fost finanțat cu 6.120 lei.
Prin Fondul “Bursa Talentelor”, Fundaţia Comunitară Oradea încurajează performanţa tinerilor studenţi sau a absolvenţilor de studii universitare implicaţi în lucrări de cercetare de orice fel şi/sau care lucrează la proiecte ce au ca scop final realizarea unor produse noi, lucrări de diplomă/doctorat, articole sau cărţi, cercetări de piaţă, participarea la competitii, care aduc un plus de valoare pentru beneficiarul final, membru al comunităţii locale.
„Totodată, dorim să promovăm şi să încurajăm tinerii talentaţi indiferent de domeniu şi să le oferim susţinere şi încredere în drumul pe care l-au ales”, spune Roxana Trifa, responsabil în cadrul Fundaţiei Comunitare Oradea.
Momente magice
Cum s-a născut proiectul? „Nu de mult mi-am ţinut majoratul într-un tramvai. Prietenii mei, colegii mei au fost foarte încântaţi. Mi-au spus că majoratul meu va rămâne unic. Odată cu aflarea despre programul Bursa Talentelor 2015, am decis să extind această idee de petrecere la nivelul întregului oraş, astfel încât să realizez ceva bun şi folositor care are efect pozitiv în comunitate.
Ceva prin care combinând două laturi total diferite să reuşeşc să fac oamenii mai fericiţi. Proiectul intitulat „Un tramvai numit speranţă” are ca scop strângerea de fonduri pentru persoanele suferind de tulburări din spectrul autist, din cadrul Asociaţiei S.O.S. Autism Bihor (A.S.A.B.) şi pentru persoanele cu Sindromul Down din cadrul Asociaţiei Down Oradea România (A.D.O.R.).
În primul rând, doresc să organizez două petreceri caritabile într-un tramvai. Bineînţeles, participarea la aceste evenimente e precedată de donarea unei anumite sume pentru aceste cauze, suma minimă prestabilită e 100 de RON. Prima va avea loc în luna aprilie, anul viitor, iar cea de a doua în luna septembrie, tot anul viitor.
Tramvaiul va circula în oraş într-un interval de timp prestabilit de conducerea O.T.L. – S.A. (2 ore), astfel comunitatea bihoreană şi-ar putea arăta şi o altă latură a modernităţii sale. Din banii adunaţi vom organiza o excursie de o zi în apropierea oraşului, la care vor participa persoanele din cele două asociaţii şi, în care ele vor putea să relaţioneze, să descopere lucruri noi. Restul banilor vor fi împărţiţi în două şi donaţi către aceste asociaţii”, explică Mark Czeli.
Tânărul orădean este cunoscut deja pentru numerele sale de magie. În anul 2014 a ajuns până în finala concursului de talente „Artist de Bihor”, prilej cu care a obţinut doar aprecieri la superlativ din partea juriului. Cărţile şi cifrele sunt „obiectele“ preferate ale lui Mark Czeli în timpul numerelor sale magice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!