Au participat reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale precum şi reprezentanţi ai Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU), directori ai organismelor intermediare aflate în coordonarea AM POSDRU, ANOFM şi alte instituţii şi organizaţii reprezentate în acest for.
Finanţări
„Criza economică şi financiară a accentuat nevoia de eficacitate şi rapiditate în utilizarea fondurilor europene. Rolul Autorităţii de Management POSDRU a fost extrem de important. În primele trei luni ale acestui an, am lansat trei scheme definanţare de ajutor de stat destinate exclusiv întreprinderilor, cu o sumă totală de 142 milioane de euro, şase scheme de finanţare cu o valoare de 545 milioane de euro şi 14 noi apeluri cu valoare de 625 milioane de euro”, a declarat Alexandru Petru Frătean, Ministrul Secretar de Stat la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).
În agenda evenimentului au fost incluse informări privind Fondul Social European (FSE) şi Planul European de Relansare Economică, prezentări ale măsurilor concrete ale AMPOSDRU în domeniul dezvoltării resurselor umane cu efecte imediate şi pe termen mediu în contextul crizei globale financiare şi economice, aspecte legate de rolul membrilor Comitetului de Monitorizare POSDRU precum şi informaţii privind stadiul de implementare al POSDRU.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!