809 posturi sunt disponibile în județ, cele mai multe fiin în Oradea – 374. Sectoarele sunt diverse, de la industrie și comerț, la sănătate și educație, iar angajatorii caută să acopere o gamă largă de poziții, ce variază de la posturi de muncitori necalificați, la poziții de ingineri sau specialiști în diverse domenii.
Cerințele variază semnificativ de la un post la altul, dar majoritatea angajatorilor solicită minime calificări liceale sau studii universitare, în funcție de complexitatea activităților. În timp ce pentru posturi de muncitori necalificați în construcții sau ambalaje nu sunt necesare studii superioare, pentru pozițiile de ingineri, analiști IT sau specialiști în domeniul economic se cer studii universitare.
Conform listei, posturile vacante în domeniul ingineriei sunt printre cele mai căutate în această perioadă, cu cerințe pentru ingineri mecanici, specialiști IT, analiști de sistem sau consultanți în domeniul achizițiilor. Angajatorii din Oradea și Bihor sunt în căutare de profesioniști cu studii universitare în domenii tehnice și științifice, ce au capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic, cu responsabilități mari.
Domeniul construcțiilor rămâne unul important în județ, cu mai multe firme angajând muncitori pentru diverse activități: de la construcții de structuri monolite, la lucrători pentru demolarea clădirilor sau întreținerea drumurilor. Posturile sunt accesibile și muncitorilor necalificați, iar experiența în domeniu poate fi un avantaj.
De asemenea, sectorul sanitar din Oradea are nevoie de asistenți medicali generaliști și specialiști, iar spitalele locale caută tineri absolvenți ai facultăților de medicină sau asistență medicală, dar și personal cu experiență. Locurile disponibile sunt importante și pentru domeniul farmaceutic, având nevoie de farmaciști și tehnicieni pentru farmacii.
Tinerii aflați la început de drum pot găsi o varietate de locuri de muncă, inclusiv în domenii precum lucrător comercial, ajutor bucătar, muncitor necalificat sau ospătar
Condițiile de angajare, valabilitatea ofertei și informațiile suplimentare despre fiecare loc de muncă în parte se pot obține la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, strada Transilvaniei nr. 14.
Citiți principiile noastre de moderare aici!