Acțiunile desfășurate de oamenii legii au fost pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor și în scopul informării operatorilor economici și cetățenilor cu privire la noile modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde COVID.
[eadvert]
În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 8.071 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 98 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări.
De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 68 de mijloace de transport, din care 26 de mijloace de transport public în comun.
„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 19.250 de lei. Dintre acestea, 97 de sancțiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție și 9 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație”, transmite comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
Reamintim că și vineri, 29 octombrie, au avut loc verificări pe raza județului. Mai mult, atunci a fost întrerupt și un botez cu circa 60 de invitați.
Botez cu 60 de participanți întrerupt de polițiștii bihoreni
Trimite articolul
XPreședintele Iohanis a fost surprins de mai multe ori fără mască, la fel și președintele USA, sau primarul din Chicago. Exemple de elilte din societate fără mască poate continua.
Pandemia e doar pentru pulime ?
Se pare că da.
-
Parafrazând o zicală: Să nu faci ce face medicul, să faci doar ce-ți spune el.
Asta cu ”uite, politicienii nu respectă legea, de ce să o respect eu” e penibilă.
Societatea se schimbă în bine atunci când acțiunile și moralitatea individului nu sunt condiționate de greșelile politicienilor.
Maimuța carpatină se raportează la alte valori iar oameni ca tine hrănesc involuția maimuței carpatine. -
Ești cam pristut*vaccin” tu compari oamenii de rand cu un președinte înseamnă că ești cam prostuț și naiv.
În cartierul unde locuiesc DE 10 ANI nu am văzut niciodată polițist, deși este o zonă cu potențial infracțional mare și se produc multe fapte care încalcă ordinea publică. În perioada Covid ( de 2 ani și jumătate ) cei certați cu legea și cu buna creștere stau grămadă în stradă, pentru că niciodată nu au fost ,, observați” de oamenii legii. Cred că articolul nu se bazează pe informații reale și sunt date inventate de polițiști de la birouri.