Evenimentul a marcat 5 ani de la inaugurarea ERA Park Oradea şi a fost o reuşită din toate punctele de vedere. După ce toată ziua de sâmbătă a fost una specială, cu sute de premii acordate clienţilor fideli, cu multă distracţie, piese de teatru pentru copii şi prezentări de modă, spectacolul incendiar oferit de Smiley şi trupa lui a fost cireaşa de pe tort.
Piese precum „Cai verzi pe pereţi”, „Plec pe Marte”, „Jumătatea ta”, „Oficial îmi merge bine”, „Dream girl” sau „Acasă” s-au bucurat de un succes sincer mai ales în rândul copiilor, care nu s-au dat înapoi să cânte alături de artist. Cum era de aşteptat, la finalul concertului, cei mici au primit ca amintire şi autografe şi fotografii de la Smiley.
„Le mulţumim clienţilor pentru fidelitatea arătată. În viitor ERA Park va dezvolta proiecte unice, cum ar fi « Cel mai mare park de distracţii din oraş », prin care clienţii să se bucure de cumparaturi şi distracţie în familie”, afirmă Delia Flechianu, coordonator marketing ERA Park.
Aniversarea continuă şi duminică la centrul comercial. Între orele 12 şi 16, Cartoon Netwotk aduce personaje îndrăgite din desene animate: Gumball şi Darwin, cei doi prieteni din serialul animat „Uimitoarea lume a lui Gumball”, precum şi cu Finn şi Jake, protagoniştii serialului „Să-nceapă aventura”.
În cei 5 ani, ERA Park a dezvoltat cel mai mare centru de bricolaj, mobilă şi decoraţiuni din Transilvania, ERA Home Center, care reuneşte mărci consacrate precum Bricostore, Mobexpert, Lem s, Naturlich şi Elvila. În plus, în cadrul centrului comercial se regăseşte cel mai mare hypermarket din Oradea, Carrefour ERA.
Având o suprafaţă închiriabilă de 62.000 de metri pătraţi, ERA Park este cel mai mare park de retail din vestul ţării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!