Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor organizează vineri 24 septembrie „Bursa locurilor de munca pentru absolventi”. „Evenimentul se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, 9:00 – 13.00”, ne-a informat Maricica Juca, purtătorul de cuvânt al AJOFM Bihor.
AJOFM Bihor a invitat la bursă circa 40 de agenţi economici din domenii diferite de activitate. Până în prezent şi-au confirmat participarea 29 agenţi economici, care vin cu o ofertă de 622 de locuri de muncă. Dintre acestea, 216 de slujbe sunt pentru persoanele cu studii superioare, iar 406 se adresează persoanele cu studii medii sau profesionale.
Participare
Este de aşteptat ca numărul firmelor care vor participa la bursă să crească până vineri, reprezentanţii agenţiei judeţene spunând că vor primi la eveniment chiar şi agenţii economici care se vor hotărâ în ultima clipă să participe. „Nu este nici o problemă dacă agenţii economici vin să confirme chiar şi în ziua în care are loc bursa. Vom fi pregătiţi să le oferim un spaţiu unde să-şi prezinte oferta”, ne-a declarat Maricica Juca.
Intitulată generic „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi” la eveniment sunt aşteptaţi toţi cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă sau care dorersc să şi-l schimbe pe cel actual.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!