„În cadrul proiectului vor fi desfășurate activități de renovare energetică aprofundată a clădirii în care funcționează Poliția Municipiului Oradea, respectiv de instalare a unei stații de încărcare vehicule electrice cu putere de peste 22 KW”, informează IPJ Bihor.
[eadvert]
Valoarea totală a proiectului e de peste 5,3 milioane lei, din care 4,5 milioane lei e valoarea eligibilă din PNRR și 859.552 lei e aferentă cheltuielilor neligibile din PNRR. Proiectul are data oficială de începere în septembrie 2022 și ar trebui să se termine până în 30.09.2024.
Conform pretențiilor UE
Prin această lucrare se urmărește îndeplinirea standardelor și cerințelor Uniunii Europene, coroborat cu necesitatea de a reduce consumurile de energii convenționale, reducerea consumului de energie și al emisiilor de dioxid de carbon, reducerea cheltuielilor cu utilitățile și implicit protejarea mediului înconjurător. Punctual, se urmăreşte o reducere a consumului anual specific de energie finală pentru încălzire la 15,55 kWh/mp an de la 134,75 kWh/mp an, de asemenea se urmăreşte o reducere a consumului de energie primară la 108.104,16 kWh/mp/an de la 534.414,24 kWh/mp/an. Nivelul anual estimat al gazelor cu efect de seră la sfârșitul implementării proiectului va fi redus la 8.437,07 echivalent kgCO2/mp/an de la 77.264,72 echivalent kg CO2/mp/an.
Intervenții concrete
În vederea atingerii indicatorilor propuși în cadrul proiectului, asupra clădirii publice Poliția Municipiului Oradea vor fi efectuate o serie de lucrări intervenții, precum:
– Izolarea pereților exteriori;
– Înlocuirea ușilor și ferestrelor exterioare cu tâmplarie PVC;
– Înlocuirea tâmplăriei interioare și a pardoselii;
– Refacerea sistemului de preluare a apelor pluviale;
– Realizarea unei șarpante noi,
– Înlocuirea și termoizolarea conductelor de încălzire și apă caldă;
– Refacerea instalațiilor electrice, termice și sanitare;
– Pentru asigurarea condițiilor de temperatură pe timp de vară se vor monta ventiloconvectoare racordate la unități de răcire tip chiller, cu funcționare în regim pompă de căldură;
– Dotarea cu sistem de ventilatoare și tubulaturi pentru evacuarea aerului viciat, cu recuperatoare de căldură;
– Pe acoperișul clădirii se va monta un sistem de panouri fotovoltaice (racordate la SEN) și panouri solare cu tuburi vidate pentru producerea de apă caldă;
– Montarea de sisteme de management energetic integrat pentru clădirii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!