Miercuri, 14 decembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II pe sensul de intrare în țară, au efectuat controlul de rutină asupra a trei camioane conduse de către trei cetățeni români. Conform documentelor de însoțire a mărfii, șoferii transportau îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilier și saltele uzate din Germania și Olanda pentru firme din România.
[eadvert]
„Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu şi reprezentanţi ai Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorului Bihor și Arad”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJPF Bihor, comisar șef Laura Bondar.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că TIR-urile erau încărcate cu 47.500 kilograme de deșeuri constând în articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, mobilier și saltele uzate pentru care șoferii nu dețineau documentația necesară pentru importul acestor produse.
Autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru cele trei camioane, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!