Perioada de înscrieri pentru concursul de admitere la Universitatea din Oradea – sesiunea iulie 2015, s-a încheiat. Pentru studiile universitare de licenţă s-au înscris 4312 candidaţi. În această perioadă candidaţii admişi sunt obligaţi să confirme locul ocupat.
„După finalizarea acestei etape, cei care nu au confirmat îşi pierd locul, urmând ca cei mai bine clasaţi conform opţiunilor să avanseze pe locuri bugetate sau la alte programe de studii”, a spus Amalia Bicăzan, referent pentru comunicare la Universitatea din Oradea.
La studiile universitare de masterat încă se mai fac înscrieri. La Facultatea de Arte acestea au loc în perioada 28-29 iulie, iar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, acestea s-au încheiat marti. Până luni, 27 iulie, pentru studiile de masterat s-au înscris 168 de candidaţi.
Perioada de confirmări pentru licenţă poate fi consultata la adresa: http://www.uoradea.ro/display6780, iar pentru masterat, accesând link-ul: http://www.uoradea.ro/display6779.
Confirmarea constă în achitatea taxei de înmatriculare în valoare de 100 de lei, pentru înscrişii admişi pe loc bugetat. Candidaţii admişi pe loc cu taxă vor mai achita şi prima tranşă a taxei de şcolarizare pentru anul universitar 2015 – 2016. După plata taxei, candidaţii vor prezenta chitanţele la secretariatul facultăţii la care au fost admişi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!