Nu mai puţin de 2.829 de cereri pentru bilete de tratament balnear au fost depuse până în prezent la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Bihor, potrivit informaţiilor primite de la Leontin Ţîrle, directorul executiv al instituţiei. Prin Legea nr.287/2010 privind bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2011 s-a aprobat acordarea acestor bilete de tratament balnear pentru anul în curs.
Bilete de tratament
„Casei Judeţene de Pensii Bihor i-au fost alocate în cele trei serii de până acum (14.02, 04.03. şi 22.03), un număr de 320 locuri, fiind valorificate 304 bilete de tratament”, ne-a declarat Leontin Ţîrle.
Biletele de tratament sunt pentru urmatoarele staţiuni: Băile 1 Mai – Hotel Ceres (250 locuri); Băile Amara – Hotel Ialomiţa (două locuri); Buziaş – Hotel Silvana (trei locuri); Covasna – Hotel Dacia (şase locuri); Geoagiu – Hotel Ceres (trei locuri);Moneasa – Hotel Codru Moma (38 locuri) şi Olăneşti – Hotel Livadia (două locuri).
„Pentru seria a 4-a, ce începe în 09.04.2011, au fost alocate 101 bilete de tratament în următoarele staţiuni: Băile 1 Mai – Hotel Ceres (78 locuri); Băile Amara – Hotel Ialomiţa (două locuri); Buziaş – Hotel Silvana (trei locuri); Covasna – Hotel Dacia (două locuri); Geoagiu – Hotel Ceres (două locuri); Moneasa – Hotel Codru Moma (14 locuri)”, a precizat directorul CJP Bihor.
În următoarea perioadă se vor primi repartiţiile şi pentru celelalte unităţi de cazare contractate de Casa Naţională de Pensii, atât pentru bilete de tratament, cât şi pentru cele de odihnă. Precizăm că în acest an, biletele de tratament vor fi acordate potrivit criteriilor stabilite de Casa Naţională de Pensii în 2010.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!