Trei probe au şi fost analizate, iar celelalte 40 se lucrează încă. E posibil ca una dintre cele trei probe să fi ieşit pozitiv, ceea ce ar însemna că numărul cazurilor de coronavirus din Bihor să se ridice la 7. Oficialii nu au confirmat încă nimic.
Amintim că Oradea și-a achiziționat propriul aparat pentru testarea anti-coronavirus Testarea persoanelor suspecte de îmbolnăvire cu coronavirus, care au domiciliul în Oradea sau în alte localităţi din judeţul Bihor, se poate face acum la laboratorul Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea, a anunţat duminică, 22 martie, dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi coordonatorul tuturor spitalelor din județ.
„Avem personal pregătit şi avem teste 1.500 pe săptămână, mai mult de trei ori de cât am putut să facem în 3 săptămâni prin colaborarea cu Clujul. Avem personal pregătit, 10 doctori sunt pregătiţi şi, în colaborare cu Prefectura, ISU, SMURD și UPU, vom putea să testăm, pe lângă cei suspecţi de infectare, personal medical şi nemedical, şi pe cei din carantină, pentru a scurta perioada de carantină, având în vedere fluxul de români care vin din străinătate”, a precizat managerul Gheorge Carp.
Oradea și-a achiziționat propriul aparat de testare coronavirus
Trimite articolul
XIn Coreea , SUA si Anglia se folosesc testele rapide (model test sarcina) mult mai ieftine si eficiente la un nr. mare de oameni. La noi cand ajung ?
-
S-a spus in repetate randuri ca testele rapide au o eroare foarte mare !
-
Si e mai bine ca au lasat in tara zeci de mii din Italia pe baza de declaratie.O fi declaratia mai exacta decat testul rapid.Se vede cum sta Correa si vom vedea cum va sta Romania,ca Italia ne-a demonstrat deja.
-
Da. Efectele virusarii se vad si peste o luna…Sa zicem ca azi iei virusul, are minim 14 zile incubatie, prin ziua a 14-a incep simptomele, nu te panichezi, incepe febra, dureri de gat si cap, incepi sa te iei de ganduri. Dupa 2 zile vezi ca nu mai respiri bine, te panichezi, chemi numerele speciale si anunti, te duc cu izoleta in cortul din fata spitalului unde se face triajul, un medic iti face testul, e clar pozitiv. Te baga pt un TAC, vede ca plamanii sunt foarte inflamati, ai o pneumonie bilaterala hemoragica. Te baga in preterapie intensiva, deocamdata cu balon cu oxigen, nu te intubeaza. Nimeni nu are voie sa vina la tine, esti singur tu cu tine si teroarea ta.Dupa 2 zile horcai, nu mai poti respira deloc, virusul a provocat o reactie hiperactiva a sistemului imunitar, care a dus la inflamarea totala a spatiilor interstitiale din plamani, nu mai trece oxigen. Esti intubat, daca ai noroc sa gasesti locul si aparatura libera. Un furtun gros ca ala de stropit gradina ti se baga in plamani, de acum aparatul respira pentru tine, e dureros si tu esti constient tot timpul. Incepe lupta, care rezista mai mult, virusul sau plamanii tai? La baiatul acela de 38 de ani, primul infectat din Italia, intubatia a durat 2 saptamani. El a invins, tu nu. Dupa 2 saptamani, cedezi. Esti bagat intr-un sac gros de plastic, esti stropit cu clor, bagat intr-un sicriu si urcat intr-un camion al armatei. In orasul tau nu mai sunt locuri la cimitir, nici crematoriul nu face fatza, asa ca esti dus in alta regiune unde esti cremat. Fiul tau primeste un telefon:”maine, la ora x, du-te si ia urna cu cenusa tatalui tau, sa vii din timp ca este coada. ” Astia sunt timpii. Nu e fictiune. E realitate. E ce se intampla acum in Bergamo. In Romania nici nu vreau sa ma gandesc ce va fi.
#StaiAcasa!
-
Ce test este folosit pentru a identifica acest virus nou din pacient? Testul este numit PCR. Este vorba de detecția prin reacția de polimerizare în lanț, inventată în anii 80 de Dr. Kary Mullis. În 40 de ani doctorii nu au reușit să vină cu un test mai bun decât acesta, care este foarte problematic, fiind o estimare teoretică a activității microbiene.
Testul produce o mulțime de pozitivi falși, adesea nereușind să măsoare nimic.
Cel mai mare critic al testului este chiar inventatorul său. Dr. Kary Mullis, care a câștigat premiul Nobel pentru invenția PCR pentru a detecta HIV, explică în ce constau limitele testului – de ce PCR nu este un diagnostic, nici pentru HIV, nici pentru altceva: „PCR are scopul de a identifica substanțele calitativ, dar prin însăși natura sa nu este potrivit pentru a estima numere. Deși există o impresie greșită că testele pot număra virușii din sânge, aceste teste nu pot detecta virușii liberi infecțioși. Testele pot detecta doar proteinele despre care se crede, în unele cazuri greșit, a fi unice pentru HIV. Testele pot detecta secvențe genetice de viruși, dar nu virușii înșiși.”Nu pot identifica virușii? Și cum știm atunci că toți acești oameni au aceeași boală, nemaipunând la socoteală aceeași boală nouă? Asta înseamnă că, pentru toți aceia care au fost testați cu PCR pentru COVID nu există un diagnostic concluziv că au coronavirus. Și asta potrivit chiar inventatorului testului.
PCR nu este un test care izolează, identifică sau chiar descoperă vreun virus anume. Dacă ești bolnav și ai anumite fragmente virale, testul PCR pur și simplu amplifică acele fragment de milioane de ori din sample.
Dar cu toate acestea PCR rămâne testul standard citat de toată media ca mijloc pentru a diagnostica coronavirus peste tot în lume. Nu există însă niciun fel de știință exactă care să spună categoric că Ebola sau HIV sau coronavirus se găsește în pacient.
Dar stați o clipă. Știința problematică devine și mai problematică. Nu există dovezi că testul PCR este măcar folosit vreun pic.
La scurtă vreme după conferința de presă transmisă de Fox, media mainstream a anunțat patru noi cazuri de COVID în zona Bay. În conferința de presă s-a emis această posibilitate, însă nu există un motiv de îngrijorare mai mult decât în cazul unei gripe.
Isteria mediei s-a amplificat și mai tare încercând să facă ceva din nimic. La doar câteva zile se anunțaseră 20 de cazuri „confirmate”, numai în Santa Clara County.
Teswtele rapide vse pare ca sunt o prosteala! Aparatele sunt mai performante caci fac 14000 de teste pe zi si nu doar 40. cele procurate de psd cu 75000eu fac 400 iar cele procurate de privati costa 50000Eu si fac 16000/z. Cam aste este diferenta dintre aparatele lrocurate de stat si cele [procurate de privati. asta cam cat a costat?i
REVIN caci am ghresit: Hoție cu banii de epidemie. Presedintele CJ Galați, Costel Fotea (PSD) a spart 75000 euro pe un aparat pentru depistarea Covid-19 care face 27 teste / zi. Fundația “Casa Share” din Iași a dat 55000 euro pe un aparat care face 450 teste / zi. Asat de la Oradea cat a costat?
Despre ce vorbim?
Cand cei care ar trebui sa stea izolati la domiciliu, ies cu gunoiul sau la magazine!
Foarte bine!
Sa iasa ei, ca sa ne izolam noi!!!